Groupama Asigurări a înregistrat profit în primul semestru al anului 2014, în linie cu obiectivele anuale.
Groupama Asigurări a încheiat primul semestru al anului în curs cu un rezultat consolidat satisfăcător. În primele șase luni ale anului, compania a înregistrat un profit de 8.8 milioane lei*, faţă de rezultatul de -18,9 milioane lei, din primele șase luni ale anului trecut. Compania a reușit, astfel, performanțe semnificative atât în ceea ce priveşte creşterea pe liniile de business profitabile cât şi în procesul de reducere a cheltuielilor.
Groupama Asigurări a încheiat primul semestru al anului în curs cu un rezultat consolidat satisfăcător. În primele șase luni ale anului, compania a înregistrat un profit de 8.8 milioane lei*, faţă de rezultatul de -18,9 milioane lei, din primele șase luni ale anului trecut. Compania a reușit, astfel, performanțe semnificative atât în ceea ce priveşte creşterea pe liniile de business profitabile cât şi în procesul de reducere a cheltuielilor.
Exceptând liniile RCA și Asigurările de riscuri financiare, primele brute subscrise au înregistrat o creștere cu +6.2%, datorită transformării cu succes a portofoliului, în linie cu strategia companiei.
Primele brute subscrise în primul semestru al anului 2014 au însumat 324,1 milioane lei, cu 10,8% mai puţin faţă de aceeași perioadă a anului trecut, scădere cauzată aproape exclusiv de reducerea voluntară şi temporară pe segmentul asigurărilor RCA şi de reducerea activităţii pe segmentul Riscuri financiare.
Evoluția primelor brute subscrise pe segmentul de asigurări non viaţă a consemnat un total de 304,1 milioane de lei și reprezintă 94% din totalul primelor brute subscrise. Asigurările de viață au însumat 20 milioane de lei, în creștere cu 5,5%, și reprezintă 6% din totalul primelor brute subscrise.
Rezultatul pe segmentul asigurărilor non-viaţă este influenţat de:
- Evolutia asigurărilor CASCO, unde Groupama și-a consolidat pozitia în piață și este al doilea mare jucător pe această linie de business în condițiile unei piețe în scădere (- 2% la finalul lunii aprilie 2014). Primele brute subscrise pe acest segment au atins valoarea de 156,7 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere de +5.6% comparativ cu luna iunie 2013.
- Scăderea voluntară a expunerii pe segmentul RCA (cu 47% mai puțin faţă de anul anterior, la 45,2 milioane de lei), ca urmare a unui nou plan tarifar și introducerea unui nou proces de selecție a riscurilor. Aceste măsuri au generat şi o scădere a ratei daunei cu 7,4 puncte procentuale faţă de sfârşitul anului 2013 și o reducere semnificativă a volatilităţii acestei linii de business.
- Primele brute subscrise în cazul asigurărilor de proprietăţi (inclusiv asigurările agricole) se mențin la un nivel satisfăcător, în scădere cu doar 0,5%, la 76.3 milioane de lei, în contextul unei scăderi de 5% a pieţei (aprilie 2014). Înregistrăm o performanţă bună în ceea ce priveşte segmentul Persoanelor Juridice, menţinându-ne în acelaşi timp locul 4 pe total segment şi poziţia de lider pe segmentul Asigurărilor agricole.
- Pe segmentul alte asigurări Non-viaţă înregistrăm o creștere cu +49.2% la 21.5 milioane de lei, cu mențiunea că asigurările de sănătate au cunoscut o dezvoltare semnificativă, deși activitatea pe acest segment a fost lansată în urmă cu doar aproximativ un an.
- Reducerea semnificativă a activităţii pe linia asigurărilor asociate riscurilor financiare, cu o scădere de 77,6% la valoarea de 4,3 milioane de lei.
În cazul asigurărilor de viață, primele brute subscrise au crescut cu +5.5% la 20 milioane de lei, în special în cazul asigurărilor de viață cu componentă de protecție, datorită creşterilor înregistrate cu partenerii bancari şi reţeaua proprie de distribuţie.
În ceea ce priveşte obiectivul nostru strategic care vizează gradul de satisfacţie al clienţilor noştri, la sfârşitul primului semestru, Groupama Asigurări continuă să fie compania din top 5 cu cel mai mic număr de reclamaţii înregistrate la ASF.
Îmbunătățirea rezultatului financiar pozitiv a fost puternic influențată și de implementarea cu succes a unui program de eficientizare a cheltuielilor fără a renunţa însă la investiţiile în calitatea produselor şi serviciilor precum şi a performanţei operaţionale. Cheltuielile totale (achiziție și administrare) au fost reduse cu 17,4% față de finalul lunii iunie a anului 2013, depăşind astfel rezultatul așteptat pentru anul 2014.
Îmbunătățirea performanței tehnice și eficientizarea cheltuielilor se reflectă într-o rată combinată consolidată netă pe segmentul asigurărilor non viață, în scădere cu 4.6 puncte comparativ cu finalul lunii iunie 2013.
« Rezultatele globale pozitive înregistrate în prima jumătate a anului se datorează efortului întregii echipe Groupama Asigurări precum şi al partenerilor- bănci şi brokeri- şi al colaboratorilor noştri. Devenim o companie eficientă, dedicată clienţilor noştri şi pieţei româneşti de asigurări şi acum profitabilă în mod durabil. Alături de întreaga echipă Groupama Asigurări, ne vom concentra eforturile pentru a ne îndeplini obiectivul strategic de a deveni asigurătorul preferat al românilor » a declarat François Coste, Director General al Groupama Asigurări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News