Data publicării:

Grossi, directorul AIEA: Atacul asupra unui reactor nuclear ”nu e un scenariu probabil” în conflictul Rusia - Ucraina

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Atacul asupra unui reactor nuclear „nu este un scenariu probabil”, în conflictul dintre Rusia și Ucraina, a declarat, vineri, la CNN, Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

Începând de săptămâna viitoare, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) va începe să asiste Ucraina în menținerea securității instalațiilor nucleare, inclusiv la Cernobîl, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, pentru CNN.

Un atac asupra unui reactor nuclear „nu este un scenariu probabil”, iar „instalațiile nucleare nu au fost vizate”, a declarat acesta.

De asemenea, Rafael Grossi a precizat că a avut loc un eveniment în apropierea unui reactor nuclear, ceea ce este „destul de îngrijorător”, adăugând că a fost vorba de un schimb de focuri, probabil un bombardament, care a vizat o clădire administrativă.

Orice atac asupra unei instalații nucleare este împotriva dreptului internațional. Cred că toată lumea, inclusiv Rusia, știe foarte clar asta”, a mai spus acesta.

Citește și: Ziua 37 de război. Planurile lui Putin și zona care va deveni centrul războiului, în următoarele săptămâni

Citește și: Macron s-a întâlnit cu Ivan Fedorov, primarul din Melitopol care a fost răpit la începutul lunii martie

Citește și / Preşedintele Turciei i-a reiterat lui Vladimir Putin oferta unui summit Rusia - Ucraina

Amintim că preşedintele Turciei a discutat, vineri după-amiază, cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre stadiul negocierilor cu Ucraina şi a reiterat propunerea de a găzdui un summit, pentru semnarea unui eventual acord de pace.

„Negocierile pozitive şi constructive care au avut loc la Istanbul săptămâna aceasta au generat speranţe pentru pace", i-a transmis Recep Tayyip Erdogan lui Vladimir Putin, conform Preşedinţiei de la Ankara, citat de agenţia Anadolu.

Recep Tayyip Erdogan a reiterat propunerea de organizare în Turcia a unui summit al preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei.

De asemenea, amintim că Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a vorbit despre ajutorul pe care China l-ar putea acorda Rusiei. Reputația Chinei este în joc dacă ajută Rusia să evite sancțiunile internaționale, a avertizat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în urma unui summit online cu președintele Chinei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel