Data publicării:
Gripa se manifestă repede și violent. Dr. Mihai Craiu arată când trebuie copiii să stea acasă: Un copil care a avut gripă și mai tușește puțin nu e contagios
În rândul părinţilor părerile sunt împărţite. Unii consideră că pot trimite copiii bolnavi la şcoală pentru a fi "căliţi", alţii sunt de părere ca ar trebui ţinuţi acasă.
Când copilul tău se îmbolnăvește, este important să ții cont de simptomele sale pentru a decide dacă trebuie să stea acasă sau să meargă la școală. Dacă copilul prezintă simptome de răceală, dar nu are febră, este probabil să fie vorba de o răceală ușoară. Dacă există dubii cu privire la prezența febrei, cel mai bine ar fi să consultaţi medicul de familie. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate atunci când intrăm în colectivitate.
În faţa bolii nu suntem egali, după cum declară medicul pediatru Mihai Craiu. Acesta a oferit cu mai multe sfaturi pe care ar trebui să le respectăm.
"Școala este categoric necesară. Tuturor copiilor. Nu numai din punct de vedere academic (în România încă ar fi de făcut ceva pentru a crește oferta și eficacitatea academică), dar și din punct de vedere emoțional și al sănătății generale.
Este dovedit că lipsa școlii afectează sănătatea în mod direct, prin creșterea sedentarismului și a greutății corporale, prin creșterea inatenției și reducerea gradului de răbdare, prin creșterea gradului de violență, prin creșterea timpului de expunere zilnică la ecrane (cu tot cortegiul de efecte asupra ochilor, timpului de somn si patternului de alimentație)", spune medicul Mihai Craiu.
Nu ducem copiii la scoală dacă prezintă simptome de boală
"Strănutul, tusea, țipatul sau cântatul accentuează transmiterea unor particule mici, prin mecanismul de vibrație laringiană (oscilaţia corzilor vocale) și respectiv prin modul de expulzare bruscă a fluidului bronșic (din cele mai mici căi aeriene). Dar și aceste particule pot fi "barate" parțial de o mască, eventual de o vizieră de plastic", a scris pediatrul pe pagina Spitalul Virtual de Copii.
Verificaţi starea de sănătate a copilului dimineaţa, înainte de a pleca de acasă
"În interior sunt riscurile mari, mai ales cum la noi la români ne e frică de curent și nu aerisim. Școala trebuie să înceapă, e normal să înceapă. Sunt două lucruri importante, să știm să tușim, adică să acoperim tusea cu cotul, nu să tușim în mână și după aceea să atingem suprafețe, iar pentru școlari ar fi foarte bine să aerisim frecvent clasele, iar cei mari să poarte mască.
Mesajul cel mai important pentru părinți este: un copil la debutul bolii ar trebui să stea acasă. Un copil care a avut gripă, care a fost văzut de medic, care a primit tratament, și încă mai are obstrucție nazală sau mai tușește puțin, dar nu mai are febră și are stare generală bună, el nu e contagios pentru colegii săi. Spre deosebire de celelalte viroze respiratorii, gripa se manifestă repede și violent. Adică, dimineața aparent ești bine și după-amiază ai febra, frisoane, dureri de cap, deci este foarte rapidă si foarte violentă agravarea simptomatologiei" a explicat medicul.
Dacă sunt semne de gripă, mergeţi la medic pentru evaluare
"Încurajez pe toți părinții care au copii la ora actuală să meargă la medicul de familie, să meargă la unitățile de primiri urgențe în cazul în care sunt semne evidente de gripă pentru evaluare si testare. În principiu, incubația în gripă se măsoară în zeci de ore, deci e foarte scurtă", a mai spus medicul pentru Observator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News