Gripa porcină a făcut a patra victimă în Vietnam anul acesta
O călugăriţă budistă în vârstă de 37 de ani, din centrul Vietnamului, a murit de gripă porcină, crescând la patru numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa din cauza acestei boli în 2019, au declarat marţi autorităţile, citate de DPA, scrie Agerpres.
Pacienta a prezentat iniţial simptome de febră uşoară şi oboseală înainte a deveni din ce în ce mai malnutrită, şi a fost internată pentru analize într-o clinică privată, a informat Centrul pentru Controlul Bolilor din Kon Tum într-un comunicat.
Ulterior, călugăriţa a fost internată într-un spital din Kon Tum pe 3 noiembrie pentru tratament intensiv, dar a murit pe 8 noiembrie, se arată în comunicat.
Rezultatele testelor confirmă că aceasta contractase gripa A/H1N1.
De atunci, spitalul a administrat Tamiflu unui număr de 44 persoane aflate în contact direct cu pacienta. Persoanele respective au fost plasate în carantină şi testate pentru virus.
Până în prezent, cel puţin unul dintre cele 44 de teste efectuate a indicat prezenţa virusului gripei porcine, iar pacientul a fost plasat sub tratament intensiv.
Gripa porcină este o boală respiratorie cauzată de virusul H1N1, descoperită iniţial la porci, care provoacă răceli, dureri de gât, tuse şi febră.
Primul focar la oameni a fost identificat în 2009, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Boala a făcut opt victime în Vietnam anul trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News