Data actualizării:
Data publicării:

Ar urma să fie program non-stop pe Podul peste Dunăre, la Brăila

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / George Calin
Inquam Photos / George Calin
Ministrul Transporturilor ar vrea să se circule non-stop pe podul de la Brăila, nemulțumit de lipsa de mobilizare a constructorului.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat miercuri că vrea ca Podul peste Dunăre de la Brăila să poată fi utilizat 24 de ore pe zi, iar asta în condițiile în care constructorul nu se ocupă de demontarea macaralelor, acesta fiind motivul pentru care solicitase restricționarea circulației pe pod în timpul nopții.

”În luna iulie, când s-a dat drumul la circulaţie, şi-au luat angajamente măreţe că vor da jos macaralele, că pe parcursul nopţii vor reuşi să facă acest lucru. Din ce am văzut azi, de dimineaţă, împreună cu domnul Tudose, au reuşit să dea parţial prima macara. Domnule director (CNAIR), dacă vor continua aşa, aş vrea să luaţi decizia să se circule şi pe timpul nopţii. Nu văd motivul pentru care este întreruptă circulaţia peste noapte, atâta timp cât aceste macarale nu sunt demontate. Dacă tot nu dau jos aceste macarale, atunci să se circule 24 de ore din 24. Când vor fi mobilizaţi, să vină dânşii să ceară la CNAIR că vor să lucreze ca să dea jos aceste macarale, până atunci 24 din 24”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de Agerpres.

Amintim că ”Podul de la Brăila” cum este cunoscut, cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră - a fost inaugurat pe 6 iulie 2023.

Valoarea iniţială a proiectului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. - IHI Infrastructure System Co. Ltd., scrie sursa menționată.

Luna și problema pe Podul de la Brăila

Podul peste Dunăre a fost subiect de discuție la scurtă vreme după ce a fost inaugurat, la numai o lună după acest moment asfaltul de pe pod prezenta denivelări, iar CNAIR a afirmat că o posibilă cauză a fost nerespectarea restricțiilor de tonaj, pe fondul caniculei.

După o altă lună de la acest episod, în mediul online au apărut imagini video surprinse de localnici, în care se observă cum mai multe şuruburi din parapetul montat pe Podul Suspendat peste Dunăre sunt slăbite şi ies fără niciun efort.

”Din totalul de 100.000 de şuruburi, au fost slăbite un număr de 401, ceea ce înseamnă aproximativ 0,4% din totalul acestor elemente”, conform informaţiilor de pe pagina de Facebook a CNAIR.

Luna trecută, Realitatea Plus anunța că Podul de la Brăila prezintă infiltrații la structura de rezistență. Infiltrațiile au loc la 12 metri adâncime la pilonii podului, iar Compania de Infrastructură transmite că reparațiile ar putea pune în pericol toată structura construcției, potrivit Realitatea Plus și Radio Europa Liberă.

Citește și: Sorin Grindeanu, mesaj pentru cei nemulțumiți de podul de la Brăila: Pot să treacă cu trotineta, că nu avem o problemă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel