Data actualizării:
Data publicării:

Grindeanu se spală pe mâini după ce podul din județul Neamț a picat. Dă vina pe Arsene. Nici măcar nu a zis că se duce să vadă ce s-a întâmplat

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Virgil Simonescu
Inquam Photos / Virgil Simonescu

Sorin Grindeanu a făcut precizări, după prăbușirea podului din județul Neamț.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a intervenit telefonic la Antena 3, la emisiunea News Hour with CNN, după prăbușirea podului dintre localitățile Luțca și Sagna:

„Am înțeles că e o anchetă în desfășurare și e foarte bine că se întâmplă această anchetă! Sunt proceduri pe care toată lumea trebuie să le respecte, fie că vorbim de cei care construiesc, care au experți, proiectanți, care își pun semnătura pe astfel de proiecte, chiar și beneficiarii în momentul în care recepționează asemenea lucrări. Știu că acest pod este la Consiliul Județean Neamț și că această anchetă este în desfășurare. Haideți să vedem concluziile!

E clar că lucrurile nu au mers cum trebuie acolo“, a spus Sorin Grindeanu.

„Dar, totuși, din partea Ministerului Transporturilor va exista, nu știu, o anchetă, o expertiză măcar, veți trimite pe cineva acolo?“, a întrebat realizatorul Sergiu Cora.

„Nu e responsabilitatea Ministerului Transporturilor, așa cum am spus. Acest pod este în administrarea Consiliului Județean. Vorbim de drumuri județene. Ministerul Transporturilor răspunde de drumuri naționale. Nu e la noi“, a spus Sorin Grindeanu la Antena 3.

 Prăbușirea podului Luțca-Sagna. Chirieac: „Poate Grindeanu își dă demisia”. Ca de obicei, va fi vinovat altcineva

 

Analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit telefonic la Antena 3, la emisiunea Decisiv, moderată de Cătălina Porumbel, unde a comentat știrea prăbușirii podului Luțca-Sagna:

„Revoltător este singurul cuvânt potrivit pentru această situație. Este RE-VOL-TĂ-TOR“, a accentuat Bogdan Chirieac.

„Vă dați seama, era un pod peste nimic. Nu e podul de la Galați, făcut de japonezi, nu vă gândiți la asta. E un pod peste un râu care în mod normal se termină în trei luni și care, iată, tot presa află prima, în martie 2022, că avea pilonul rupt. Nimeni nu a oprit circulația. Absolut nimeni. Știți ce va fi, însă, absolut indecent și înspăimântător în această istorie? Va fi vinovat acarul Păun (n.r. cazul unui accident feroviar din 1923 unde acarului Ion Păun i s-au imputat greșelile altora). Sunt convins de lucrul ăsta, fiindcă aici vorbim despre două feluri de vinovății. O dată este vinovăția constructorului, care nu a făcut treaba. Nu s-a respectat, că a picat podul cu mașini pe el și cu oameni și putea să fie acolo un autocar cu copii, care mergeau în excursie, și îi găseai pe toți în Siret. Nici nu știu dacă îi găseai în viață...“, a spus Bogdan Chirieac.

„Trebuie ca cineva să-și asume demisia“

„De asemenea, alături de inspecția în construcții, România cred că mai are o instituție care se ocupă de inspecția în construcții, cel puțin pentru obiectivele publice, și în al doilea rând este răspundere politică. Eu mă aștept ca domnul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, să aibă intervenție, poate demisie în acest moment, mă aștept ca președintele de la CNAIR, domnul Pistol, să aibă intervenție, poate demisie în acest moment. Trebuie să-și asume această responsabilitate... nu și-o va asuma nimeni“, a adăugat, resemnat Bogdan Chirieac.

„Dar Consiliul Județean înțeleg că a cheltuit 8 milioane de lei în această reabilitare. S-a dat drumul circulației fără un proces de recepție a lucrării“, a intervenit jurnalista Cătălina Porumbel.

„Da, doamnă! Ne-am obișnuit în zona asta fiindcă autorizările se fac extrem de dificil, că așa e administrația, nefuncțională, în România. Dar iată, presa, pentru numele lui Dumnezeu, îți arată în martie 2022 că s-a rupt pilonul podului. Era o chestiune de timp până se prăbușea podul și nicio autoritate publică nu a luat vreo măsură, doamnă,  pe plan local, pe plan național, pe ce vreți dumneavoastră, o monitorizare a presei. L-ați întrebat pe domnul prefect: Bre', la matale acolo cineva a văzut că ți s-a rupt pilonul podului din localitatea pe care o păstorești și dumneata lași mașinile și oamenii să treacă, ciobanii cu oile? Despre ce vorbim?! Păi dacă semnalează presa că s-a rupt o cale ferată, trece în continuare trenul pe acolo să se ducă în câmp și să omoare oameni? Exact asta s-a întâmplat! E neglijență criminală!“, a spus Bogdan Chirieac.

Chirieac: Mă așteptam ca domnul Grindeanu să-și rupă haina de pe el

Jurnalista Cătălina Porumbel a încercat în acest moment al dialogului să ia legătura cu Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, dar acesta nu a răspuns:

„Domnule Chirieac, nu răspunde nimeni la telefon! Ce să facem?“, a întrebat Cătălina Porumbel.“

„Nici nu vă așteptați să răspundă cineva la telefon. Toată lumea o să fugă ca de necuratul să dea declarații presei în acest moment și se va spune, în final, că de vină este acel constructor, ceea ce e adevărat și ar trebui să fie o pedeapsă exemplară, pentru ca toată lumea să înțeleagă odată, pentru numele lui Dumnezeu, că nu se poate să-ți bați joc la nesfârșit de poporul român. Nu se poate! Ei o să spună că nu au avut bani de infrastructură profundă, au mers doar pe reabilitare, adică l-au vopsit un pic...o să vedem dacă se întâmplă și asta, dacă se deranjează domnii procurori (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel