Grindeanu: Schimbarea Guvernelor duce la înlocuirea prefecților și subprefecților
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat sâmbătă, la Buzău, că trebuie ieşit "dintr-o anumită ipocrizie" în ceea ce priveşte numirea prefecţilor şi a subprefecţilor, arătând că "schimbările de guverne au dus, în general, la schimbarea prefecţilor şi subprefecţilor", reprezentanţi ai executivului în teritoriu.
El s-a referit la proiectul aflat în dezbatere publică prin care se doreşte eliminarea termenului "apolitic" în cazul reprezentanţilor Guvernului în teritoriu, respectiv a prefecţilor şi a subprefecţilor.
"Este în dezbatere publică. Nu spun că asta este soluţia, aşteptăm contraargumente. Dar măcar ieşim dintr-o anumită ipocrizie, pentru că toată lumea ştie că la schimbarea guvernelor se schimbă prefecţii şi subprefecţii, doar că există o formă mascată, de apolitic", a declarat premierul.
Şeful Executivului a spus că "din 2004, prefecţii, subprefecţii au devenit înalţi funcţionari publici şi sunt apolitici; (...) dar schimbările de guvern au dus în general la schimbările de prefecţi, reprezentanţii Guvernului în teritoriu".
Sorin Grindeanu a opinat că "aşa cum un guvern este politic, vine prin votul cetăţenilor şi pleacă prin votul cetăţenilor, tot aşa şi reprezentanţii guvernului în teritoriu".
Premierul a arătat că "proiectul face parte dintr-un Cod administrativ, dar un model sau altul va fi adoptat în funcţie de dezbaterea publică", relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News