Data publicării:

Grindeanu despre Ghinea: Modelul USR-istului care ştie doar să distrugă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: captură Facebook
Foto: captură Facebook

Sorin Grindeanu a vorbit în Camera Deputaților în dezbaterea privind moțiunea de demitere a lui Cristian Ghinea. 

Sorin Grindeanu a luat cuvântul în această după-amiază în plenul din Camera Deputaților în cadrul dezbaterii moţiunii simple iniţiate de 82 de deputaţi pentru demiterea ministrului Cristian Ghinea.

”Această moțiune nu este doar despre Cristian Ghinea și despre dezastrul produs în privința Planului Național de Redresare și Reziliență. Domnul Ghinea este de fapt prototipul unui mod de a face politică. Prototipul USR-istului care știe doar să dărâme, nu să construiască. De când ați apărut ca partid pe scena politică românească doar asta ați făcut, ați blocat și ați distrus. Domnul Ghinea, ieșiți din bula în care trăiți, pășiți în viața reală. Așa cum pe plan personal ați știut să vă transformați frustrările extremismului civic în active financiare și afaceri profitabile, de ce nu procedați la fel și cu România. De ce nu vreți ca România să crească? De ce nu vreți ca nivelul de trai al românilor să crească, urmare a fondurilor europene. Pe Facebook sunteți un maestru al demagogiei, un expert în bla-blauri despre integritate, despre transparență. În realitate v-ați descoperit rapid vocația de ONG-ist ideologic, pe bani mulți, pe bani din ce în ce mai mulți. Ați ajuns astfel unul dintre noii băieți deștepți ai ONG-urilor abonate la tocat din fonduri europene pe tot felul de simpozioane și workshop-uri, pentru a încasa gras sume enorme pe la hotelurile de cinci stele pentru așa-zisele cursuri din care nimeni nu a învățat nimic”, a declarat Sorin Grindeanu în ședința de plen din Camera Deputaților. 

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat moțiunea simplă de săptămâna trecută

 

„Comisia Europeană a pulverizat PNRR!”, a zis Marcel Ciolacu, președintele PSD. „Am spus de la început că acești bani au destinație către consultanțele politice ale lor. (...) Comisia spune cum puteți să cheltuiți 133.000 de euro pe trainingul unui singur om. Cred că le-a sărit pixul din mână când au citit aceste grozăvii! Unde este România educată a lui Iohannis?! Este făcută praf! (...) O rușine!”, a spus Marcel Ciolacu.

„Am depus moțiunea simplă și va fi luni, în dezbatere, în Parlament", a adăugat Marcel Ciolacu, joi seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii lui Radu Tudor. „Nu știm costurile între zonele de dezvoltare ale României nici acum! Nu le-au trecut în anexe. Veți vedea cu câte dezvăluiri vom veni la moțiunea simplă”, a continuat Marcel Ciolacu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel