Grindeanu anunţă că va fi gratis, CNAIR spune că e încă pe bani: Taxa de pod de la Feteşti, obligatorie în acest moment
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că taxa de pod de la Feteşti va fi suspendată, din cauza lucrărilor care vor dura până în a doua jumătate a sezonului estival. CNAIR îi atenţionează, însă, pe şoferi că aceasta trebuie, încă, plătită.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat, conform Rador: ”În mod sigur, de la 1 iunie se va intra pe suspendarea acestei taxe. Cei care au în lucru reabilitarea podului, vorbim de braţul Borcea aici, să termine cât mai repede. De unde a plecat această dorinţă? De la faptul că în această perioadă, atâta timp cât este în lucru podul, mi se pare un pic absurd să ceri taxe suplimentare pentru traversarea podului, mai ales într-o perioadă în care va trebui să şi aştepţi la cozi”.
Numai că suspendarea nu e atât de simplă, spune CNAIR, care anunţă că trebuie efectuate anumite demersuri juridice. Astfel, până la momentul suspendării efective, taxa de pod de la Feteşti este obligatorie, iar şoferii care nu o achită vor fi amendaţi.
"În prezent taxa de pod la Fetești este obligatorie, având în vedere faptul că pentru suspendarea achitării acesteia sunt necesare anumite demersuri juridice.
Astfel, până la suspendarea efectivă a taxei de trecere a podurilor dunărene, cei care le tranzitează trebuie să achite această taxă, în caz contrar fiind emis PVC (Proces Verbal de Contraventie).
CNAIR va comunica public momentul și perioada în care achitarea taxei de pod de la Fetești va fi suspendată”, se arată în comunicatul CNAIR.
Probleme găsite de constructor la Podul de peste braţul Borcea
"Menționăm faptul ca lucrările de reabilitare a podului sunt de anvergură și presupun ntervenții atât la suprastructură, cât și la infrastructura obiectivului. Astfel, aceste lucrări pot genera situații neprevăzute care depind în mare măsură de starea tehnică a obiectivului în momentul executării lucrărilor de reabilitare.
După decaparea mecanizată a sistemului rutier existent (frezare) s-a constatat lipsa hidroizolației, care teoretic ar fi trebuit realizată în perioada execuției podului din anii 1985-1986, având rol de protecție a elementelor de beton și metal din structura sa.
Această problemă a generat degradări majore ale elementelor din beton, situație ce nu ar putut fi depistată înainte de decopertarea sistemului rutier. Pe parcursul execuției lucrărilor de reabilitare au fost realizate mai multe investigații detaliate după decopertarea sistemului rutier si au fost realizate o serie de expertize tehnice punctuale, în urma carora proiectul tehnic inițial a fost adaptat la situația existentă în teren.
Subliniem faptul că aceste investigații nu se puteau realiza în condiții de trafic rutier deschis și fără decopertarea sistemului rutier existent pe pod.
CNAIR a prevăzut încă de la început în cadrul Contractului de Rezerve de implementare, necesitatea adaptării tehnice a proiectului pe parcursul execuției lucrărilor.
Având în vedere faptul că elementele tehnice neconforme descoperite pe parcursul execuției sunt peste așteptări, CNAIR a întreprins toate măsurile contractuale, financiare și tehnice pentru rezolvarea problemelor legate de repararea degradărilor, respectând standardele tehnice și exigențele de calitate în
vigoare pentru Clasa E de încărcare.
Astfel, în urma finalizării lucrărilor de reabilitare a podului peste Brațul Borcea, perioada de viața a acestora va fi de minim 35 de ani, conform AND 554/2002, perioada de garanție acordată de constructor după recepția lucrărilor fiind de 5 ani", a transmis CNAIR la finalul lunii aprilie pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News