Data publicării:

Grindeanu, acuzat că e incapabil să atragă finanțare pentru Aeroportul Otopeni. Exproprierile ar putea fi anulate și terenurile returnate lui Ion Țiriac

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Asociația Pro Infrastructura avertizează că terenurile expropriate aferente Terminalului 2 al Aeroportului Otopeni ar putea fi anulate, iar terenurile returnate omului de afaceri Ion Țiriac.

Asociația pro Infrastructura atrage atenția, într-o postare pe Facebook, că exproprierile aferente Terminalului 2 al Aeroportului Otopeni ar putea fi anulate, iar terenurile ar putea fi returnate omului de afaceri Ion Țiriac.

„Exproprierile aferente Terminalului 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă, începute în 2019 și finalizate în 2021, ar putea fi anulate și terenurile returnate lui Ion Țiriac. Legea îi permite să ceară acest lucru dacă statul nu face investiția pentru care a fost expropriat.

CNAB, compania de stat care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a actualizat studiul de fezabilitate necesar noului terminal și este într-o fază avansată cu documentația de licitație necesară proiectării și execuției“, transmite Asociația Pro Infrastructura.

Asociația arată, de asemenea, că „ministrul ministrul Sorin Grindeanu nu este capabil să atragă finanțare de la instituțiile financiare internaționale“.

„Practic în 3 ani de zile, la nivel guvernamental, nu s-a făcut absolut niciun progres real ca să se asigure banii necesari celui mai important proiect de infrastructură aeriană a țării.

Așa că, pare-se că guvernul actual încearcă o variantă pe genunchi potențial păguboasă: concesionarea infrastructurii aeroportuare din București către investitori din zona Golfului. În principiu, noi nu suntem împotriva concesionării DACĂ este făcută corespunzător. Soluția este folosită pe scară largă în regiunea noastră și chiar la aeroporturi europene cu pretenții“, scrie Pro Infrastructura.

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

„Dar dacă este făcută fără transparență, fără profesionalism și fără consultanță de specialitate oferită de Banca Mondială și/sau BERD, avem mari dubii că soluția e una viabilă și autoritățile pot obține cel mai profitabil "deal" pentru România. Mai ales că instituțiile financiare internaționale amintite pot oferi banii necesari la dobânzi avantajoase.

Terminalul 1 al Aeroportului Otopeni a fost modernizat ultima oară în 2011 și este proiectat la o capacitate anuală de 6 milioane de pasageri, iar traficul în 2024 va depăși 15 milioane. Așadar, este probabil cel mai uzat aeroport, tehnic și moral, al unei capitale europene.

Terminalul 2 ar fi trebuit să livreze aproximativ 100000 mp de spații noi și 25 de porți de îmbarcare. Dar, cu lipsa totală de implicare pe subiect din partea Ministerului Transporturilor, nu va putea fi inaugurat mai devreme de 2032!“, conchide Asociația Pro Infrastructura.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel