Grevă la metrou. Răzvan Cuc, către Cătălin Drulă: Ești principalul vinovat!
Răzvan Cuc, ministrul al Transporturilor în guvernele Grindeanu și Tudose, i-a transmis un mesaj actualului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.
Răzvan Cuc, ministru al Transporturilor în guvernele Grindeanu și Tudose, a scris pe pagina de Facebook un mesaj referitor la greva de la Metrorex:
„Domnule ministru Drulă, ești principalul vinovat pentru criza majoră care a explodat astăzi la metroul din București! Ți-ai bătut joc de miile de bucureșteni care nu au putut merge astăzi la serviciu, nu și-au putut duce copiii la școală și la grădiniță pentru că nu ai înțeles nimic din ce ai de făcut!
Situația de la metrou fierbe de trei luni de zile. Prioritatea ta era să asiguri prin orice mijloace funcționarea metroului. Ai instalat un management la fel de incompetent ca tine, ai ignorat toate semnalele pe care ți le-au dat oamenii aceia care lucrează la metrou și ai pozat pe Facebook în mare reformist.
Problemele ridicate de sindicaliștii de la metrou sunt reale. Dacă ai văzut că managementul nu este capabil să ajungă la un acord cu sindicatele, trebuia să pleci din fața calculatorului pe care îți faci zilnic statuie și să moderezi acest conflict“, precizează Răzvan Cuc.
Florin Cîțu și Cătălin Drulă dau vina pe PSD
„Faptul că ai vendete personale și că nu îți plac liderii unor sindicate nu are nimic de-a face cu poziția ta de ministru al Transporturilor și de responsabil pentru buna funcționare a metroului.
Faptul că, împreună cu la fel de nepriceputul premier Cîțu, căutați să dați vina pe PSD arată că nu ați înțeles că PSD nu mai este la guvernare de un an și jumătate! Voi sunteți la guvernare, ar trebui să știți după atâta timp că trebuie să vă faceți datoria față de români, nu să târâți oameni nevinovați în conflictele voastre absurde!
Astăzi, domnule Drulă, ți-ai arătat din nou incapacitatea de a conduce o instituție a statului român. Ai demonstrat nu numai nepricepere, ci mai ales nepăsare față de nevoile oamenilor. Nu așa se gestionează o criză, nu așa se conduce un minister. Trebuia să cobori imediat între oameni, să discuți cu toate părțile implicate, să cauți soluții pentru ca metroul să nu se oprească. Metroul, ca și tine, servește cetățenii, nu interesele tale și ale celor care te-au pus jupân peste transporturile României“, a conchis Răzvan Cuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News