GREVĂ GENERALĂ SĂNĂTATE. ”Haos și inechități majore”
E grevă generală în Sănătate.
”Toate revendicările colegilor mei din Sanitas sunt justificate. Le-am şi depus ca amendamente la Comisia de Sănătate. E momentul să fim uniţi pentru ca revendicările noastre să fie rezolvate”, susține Tudor Ciuhodaru, medic primar UPU Iași.
Proiecte pentru medici
”Nu am uitat depunerea de proiecte de lege privind alocarea a minim 6% din PIB pentru sănătate, deblocarea posturilor din sistem conform normativelor internaţionale de personal şi anularea acelei prevederi din ordinul 870 ce instituie munca forţată în sistemul de sănătate, mai precis în efectuarea gărzilor, sub ameninţarea sancţiunilor disciplinare. Şi nici a proiectului de lege prin care agresarea personalului medical să fie încadrată la ultraj. Am reuşit prin legea Ciuhodaru să ofer personalului medical acordarea de suplimente în valoare a 2 salarii minime brute. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor dar atacată la Curtea Constituţională de domnul Julien Cioloş, premierul României, care, culmea ipocriziei tehnocrate, avea prevăzut chiar în programul de guvernare acordarea de suplimente personalului medical, ca măsură antimigraţie. Un record demn de legile lui Murphy sau de Cartea Recordurilor: guvernul Cioloş şi-a atacat la Curtea Constituţională propriul program de guvernare. Solicitarea cioloşistă a fost respinsă de Curte dar preşedintele amână promulgarea acestei legi ce oferă stabilitate şi salarii mai mari celor ce lucrează în sănătate.
[citeste si]
Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor (decizionale) am alte 2 legi extrem de importante. Restituirea celor 25% tăitaţi de guvernul Boc şi plata tuturor gărzilor medicilor rezidenţi, indiferent de anul de pregătire, sunt doar la un vot distanţă. Mai precis prin proiectul meu de lege:
1. Pl-x nr.500/2015 toţi salaraţii din sănătate vor beneficia de restituirea celor 25% tăiaţi în 2010 de guvernul Boc. (legea 118 din 30 iunie 2010). Este o măsură reparatorie pentru toţi cei care au avut salariile şi sporurile tăiate dar nu au beneficiat de restituire ca urmare a unei hotărări judecătoreşti.
2. Medicii rezidenţi sunt o prioritate pentru mine. Nu şi pentru tehnocraţii care au dat aviz negativ legii Ciuhodaru ce prevede ca toate gărzile medicilor rezidenţi să fie plătite precum şi celui ce prevedea acel dorit liber după gardă.
La Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor (decizională):
1. Prin amendamentele pe care le-am depus la Pl-x 355/2016 toţi cei care efectuează activităţi medicale în condiţii grele şi extrem de dificile în cadrul SMURD, Salvare, Unităţile şi Comportimentele de Primiri Urgenţe precum şi cel din secţiile şi compartimentele de terapie intensivă vor putea beneficia, la cerere, de pensie de serviciu cu reducerea vârstei standard de pensionare la 55 de ani, fără penalizare. Cred că nu e cazul să aşteptăm ca legea seriei de morţi de epuizare de la Sibiu şi Ploieşti să facă ravagii şi în sistemul de urgenţă. Cu toate acestea tehnocraţii au amânat dezbaterea acestui proiect atât de necesar.
2. Am depus toate amendamentele venite de la federaţiile sindicale din sănătate. Sper ca ele să fie adoptate pentru a corecta toate inechităţile din sistem”, a precizat Tudor Ciuhodaru, care este, pe lângă medic, și deputat.
Haos și inechități majore
El adaugă că ”mai există o speranţă şi pentru personalul medical. Vom corecta în parlament prevederile Cioloş+Voiculescu+Pâslaru din OUG 20/2016 și 43/2016 ce au creat doar haos și inechități majore. Plata gărzilor pentru medici a fost calculată la salariul din 2009, nu din 2016, bazele de referinţă pentru unele categorii de personal sunt diferite (se utilizează fie baza de referinţă 2009, fie baza de referinţă 2016), iar sporurile sunt total discriminatoriu aplicate. Sunt măsuri inacceptabile care nu fac decât să pună pe bună definitiv pe butuci sistemul public de sănătate. Sper ca toţi cei ce declamă că vor binele sănătăţii românilor să voteze aceste proiecte de lege. Altfel în curând se vor opera singuri. Şi nu doar la sfârşit de săptămână”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News