Data publicării:

Grevă generală la metrou. E oficial! De când începe

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Metrou
Metrou

Angajaţii Metrorex vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată de miercuri, între orele 4:00 - 16:00, dacă până atunci nu va fi rezolvat conflictul de muncă, a anunţat vineri Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM).

"În urma intervenţiei administraţiei, precum şi a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însuşită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, aşadar suntem nevoiţi să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile. Astfel, Consiliul General USLM a fost întrunit şi a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21.11.2018, între orele 4:00 - 16:00, pe perioadă nedeterminată", potrivit unui comunicat al USLM.

Reprezentanţii USLM consideră că aceste două zile vor ajuta la dezamorsarea conflictului colectiv de muncă, pentru a evita neplăcerile publicului călător.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat miercuri seara că greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii, metroul Bucureşti nefiind construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel