Data publicării:

Grevă generală în sănătate. Federația Sanitas anunță acțiuni de protest. Lista revendicărilor

Autor: Nicoleta Baciu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Federația Sanitas va declanșa acțiuni de protest în perioada următoare .

Alegeri prezidentiale 2024

Sindicaliștii anunță o grevă de avertisment de două ore pe 8 iunie și amenință cu declanșarea grevei generale începând cu data de 15 iunie.

Potrivit unui comunicat de presă, revendicările Federației SANITAS sunt următoarele:

1. Modificarea proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, astfel încât să se poată continua angajările în Sănătate și Asistență socială, iar bugetele instituțiilor din cele două sisteme să nu fie afectate.2. Punerea imediată în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate şi cel de Asistenţă socială.

a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților;

b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;

c. Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;

d. Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.

3. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate și Asistență Socială.

4. Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar SĂNĂTATE.

5. Finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în SĂNĂTATE și ASISTENŢĂ SOCIALĂ.

6. Stoparea destructurării rețelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

„În continuare și în ciuda tuturor presiunilor făcute de SANITAS asupra autorităților responsabile, Legea nr. 153/2017 nu este aplicată în totalitate; în continuare sunt categorii de angajați care nu și-au primit drepturile salariale cuvenite iar autoritățile nu manifestă nicio intenție reală de a respecta prevederile legale. Mai mult, Ministerul Finanțelor a făcut public un proiect de ordonanță de urgență care impune măsuri total nefavorabile celor două sisteme: reducerea cu 10% a cheltuielilor aprobate prin bugetele aferente acestui an, în condițiile în care instituțiile medicale și de asistență socială fac față cu greu inflației și creșterii galopante a prețurilor; blocarea angajărilor, ceea ce înseamnă că în Sănătate și Asistență socială se va lucra în continuare cu un deficit de personal care se agravează de la lună la lună”, se arată în comunicatul citat.

Calendarul acțiunilor de protest, anunțate de Sanitas: 

15 mai 2023 – Dăm startul strângerii de semnături de la membrii de sindicat SANITAS pentru parcurgerea procedurilor legale pentru declanșarea grevei generale în cele două sisteme,

23 mai 2023 – Pichetarea Ministerului Sănătății,

8 iunie 2023 – grevă de avertisment cu întreruperea activității în intervalul orar 9.00 – 11.00,

15 iunie 2023 – declanșarea grevei generale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel