Data publicării:

Greva ”furnicilor” Lufthansa: Sute de zboruri anulate, 100.0000 de pasageri afectați. Pilotul Osiceanu explică cine sunt și care e rolul furnicuțelor. ”Aviația nu însemnă numai piloți”

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
Pilotul Cezar Osiceanu
Pilotul Cezar Osiceanu
Ce ascunde greva de la Lufthansa. 

”Aviația nu înseamnă numai piloți, stewardese și mecanici, ci și oamenii aceia pe care i-am denumit “furnici” și fără de care aviația nu mișcă nimic! Ei sunt angajații aceia care fac serviciile de sol de la încărcare bagaje, vidanjare avioane, alimentare cu petrol până la calculele de încărcare a avioanelor, transferul pasagerilor. 

Aviația are un caracter global natural și prin măsurile ei de funcționare intrinsecă impune un set general minim, dar foarte complex de măsuri, reguli, limbaje. 

De exemplu, majoritatea acestor furnicuțe trebuie să cunoască limba engleză pe lângă limba maternă și aceasta nu la nivel de yes și no! În plus, majoritatea acestor furnicuțe fac cursuri de specializare odată la șase luni și dau și ei examene, sunt evaluați anual.

În plus, sunt verificați din punct de vedere al securității zborului, sunt amendați dacă greșesc și nu cu sume modice, riscă pierderea licenței, majoritatea lor trebuie să cunoască și să folosească calculatorul și programele specifice. 

Condițiile de muncă sunt speciale și foarte grele: lucru în ture, în condiții de poluare fonică și nu numai. 

Bun și acum să comparăm furnicuțele cu ceilalți angajați din afara aviației! Vă las pe dumneavoastră să vedeți diferențele, cert este că diferențele de venituri sunt extrem de mici uneori chiar inexistente. 

Acum vă rog să observați și următoarele:

1. Costurile biletelor de avion per industrie au cunoscut de la sfârșitul pandemiei și până astăzi o creștere de 30% minimum.

2. Profiturile companiilor din întreaga industrie au fost fabuloase. 

3. Globalizarea a afectat puternic aviația civilă mondială ucigând efectiv peștii mici înghițiți de cei mari și afectând și distorsionând însuși conceptul de concurență reală. 

4. Conceptul de low-cost și-a arătat limitele și capcanele întinse consumatorilor. 

5. Criza generală de forță de muncă din Germania “plombată” firav cu emigranți români, turci și mai nou arabi, asiatici și africani. 

Și acum puneți în balanță și: 

- cei peste 100.000 pasageri afectați de greva din Germania. 

- cele câteva sute de zboruri anulate. 

- cererea de mărire a veniturilor cu doar 12,5% adică cu 500 euro solicitată de către sindicatul furnicuțe lor. 

- nivelul mediei veniturilor furnicuțelor estimat teoretic undeva la circa 1800 euro lunar. 

- inflația reală din Germania.

Ce ziceți, au dreptate furnicuțele?” este subiectul ridicat de pilotul Cezar Osiceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie;

WhatsApp
pixel