Data publicării:

Grevă de avertisment pe calea ferată. Trenurile vor fi oprite timp de două ore

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp

În această dimineață trenurile nu vor circula timp de două ore.

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane și Alianţa Sindicală a Federaţiilor "Drum de Fier - Elcatel" au anunțat că vor iniția vineri o grevă de avertisment între orele 7:00 și 9:00. Această acțiune sindicală va duce la oprirea trenurilor în intervalul menționat.

Se dorește, astfel, aducerea în atenție a unor "teme care nu mai pot fi ignorate și trebuie aduse în prim-plan, întrucât nu pot fi soluționate în culisele Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului".

Printre problemele semnalate se numără absența bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru anul în curs, situație care ar putea duce la o paralizie generalizată în sectorul feroviar. De asemenea, sindicatele reclamă lipsa unei finanțări strategice și coerente pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare.

"Noi am parcurs toate etapele prevăzute de lege, care reglementează conflictele de muncă. Este vorba de Legea 367/2022. Ne-am aflat în procesul de negociere pentru noul Contract Colectiv de Muncă încă din luna martie. Noi suntem acum în septembrie, nu avem acest Contract Colectiv de Muncă, nu avem buget, nu avem nimic. Prin urmare, a fost declanşat conflictul de muncă, am trecut prin toate etapele prevăzute de lege - şi am ajuns la această etapă care se numeşte grevă de avertisment", a declarat, pentru AGERPRES, Viorel Istrate, secretarul general al Federaţiei.

În opinia sa, ar trebui să fie un minim dialog după evenimentul de vineri, în care fiecare dintre părţi să vină cu soluţii.

Conform unui comunicat al organizaţiei sindicale, remis AGERPRES la finele lunii august, întreaga procedură legală de declanşare a conflictului de muncă, potrivit dispoziţiilor legale în materie, a fost parcursă.

"Din păcate, aşa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problematica căii ferate, aflată, aşa cum bine se ştie, de ani şi ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiştii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorităţi formulată cu claritate şi public de către lucrătorul feroviar. (...) Pentru readucerea structurii feroviare româneşti la parametrii europeni este nevoie de un proiect de ţară corect coordonat cu structurile europene şi finanţat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanţat, iar deschiderea unor şantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul ţării", atrag atenţia ceferiştii.

Aceştia reclamă totodată lipsa de investiţii în material rulant de calitate şi modern, dar şi lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generaţii de ceferişti este o altă problemă ridicată de sindicalişti.

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane aduce în discuţie şi problemele din ce în ce mai multe şi nerezolvate care au legătură cu statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.

Probleme nerezolvate

Şi Alianţa Sindicală a Federaţiilor "Drum de Fier - Elcatel" semnalează, într-un comunicat din 7 septembrie, că motivele care au dus la decizia de a declanşa greva de avertisment sunt: neîncheierea contractului colectiv de muncă, datorită lipsei bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2023; aplicarea prevederilor Legii 195/2020 şi respectarea ierarhizării salariale corespunzătoare atribuţiilor, responsabilităţilor şi calificărilor specifice fiecărei funcţii; asigurarea condiţiilor de muncă şi a echipamentului individual de protecţie şi asigurarea unei finanţări corespunzătoare a sistemului feroviar.

La rândul său, CFR Călători precizează că salariaţii companiei nu participă vineri la greva de avertisment, însă aceasta ar putea afecta în cele două ore de protest circulaţia anumitor trenuri operate de CFR Călători, dar şi de alţi operatori feroviari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel