Data publicării:

Grevă a salariaţilor din sectorul public din Marea Britanie

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
aeroport-anglia
aeroport-anglia

Activitatea în Marea Britanie este aproape paralizată, după ce funcţionarea şcolilor, aeroporturilor, spitalelor şi serviciilor municipale este întreruptă, miercuri, din cauza unei greve a salariaţilor britanici din sectorul public, nemulţumiţi de reforma sistemului de pensii.

aeroport-angliaSindicatele şi-au exprimat speranţa ca aproximativ două milioane de persoane se vor alătura celor peste aproape 1000 de manifestări din toată ţara.

Guvernul britanic intenţionează, în cadrul planului său de austeritate, să crească vârsta de pensionare în sectorul public la 66 de ani, până cel mai târziu în 2020, faţă de 60 de ani în cea mai mare parte în prezent, şi să majoreze contribuţiile, transmite Mediafax.

Negocierile care s-au desfăşurat în ultimele luni se află în impas, executivul susţinând că s-a prelungit speranţa de viaţă şi că se impune restabilirea echilibrului cu sectorul privat.

În încercarea de a limita neplăcerile cauzate persoanelor care folosesc serviciile publice - subiect extrem de sensibil în Marea Britanie -, premierul conservator, David Cameron, a cerut întreprinderilor ca în mod excepţional să permită accesul salariaţilor şi al copiilor acestora.

Situaţia însă ar putea fi foarte dificilă în porturi şi aeroporturi, chiar şi la gara St-Pancras de unde pleacă trenurile Eurostar, din cauza lipsei efectivelor pentru asigurarea controlului la frontiere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel