Se apropie împlinirea unui an de când a fost lansat Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), iar cantitatea de ambalaje reciclate a crescut de la lună la lună și tot mai mulți români aleg să fie prietenoși cu mediul.

Sistemul Garanție-Returnare (SGR) a fost lansat la finalul anului trecut și este administrat de RetuRO. Sistemul favorizează reciclarea ambalajelor de plastic, sticlă și metal, cu volume cuprinse între 1 și 3 litri, iar statul susține acest proces prin returnarea celor 50 de bani pentru fiecare ambalaj reciclat. Practic, de fiecare dată când un cetățean cumpără un produs în ambalajele menționate mai sus, plătește în plus o garanție de 50 de bani la prețul acestuia. După ce produsul este consumat, ambalajul poate fi returnat la aparatele de reciclare special amenajate în magazine, unde își primește garanția înapoi.

Proiectul a avut un real succes în România, milioane de ambalaje fiind reciclate anul acesta, dar sistemul este departe de a fi unul perfect, care să favorizeze, dacă nu complet, măcar reciclarea unui procent de ambalaje cât mai apropiat de 100%.

Problema pe care am sesizat-o în legătură cu Sistemul Garanție-Returnare este că în zonele urbane au fost instalate, mai ales la supermarketuri, aparate de reciclat suficiente pentru cetățenii care își returnează ambalajele, însă în rural lucrurile se mișcă mai greu. Puținele magazine rămase în satele din România - deoarece multe au fost închise în ultimii ani datorită creșterii gradului de mobilitate în rândul cetățenilor și accesului acestora către marile lanțuri de magazine - nu au aparate de reciclat ambalaje.

Locuitorii satelor, care reprezintă aproape 50% din populația din România, fie sunt nevoiți să care ambalajele până în urban, unde le returnează la aparatele de la supermarketuri, fie nu au unde să le returneze pentru că au o mobilitate mai îngreunată către urban. Mă refer în al doilea caz în special la pensionari, care nu dețin autoturisme personale și nu pot să care ambalajele cu transportul în comun pentru a le recicla la un retailer din cel mai apropiat oraș.

Oare cum ar arăta un pensionar care cară un sac cu ambalaje, cu transportul în comun, pe zeci de kilometri pentru a-și primi cei 50 de ani înapoi? Fără îndoială că zicala „dacă nu vine muntele la Mahomed, atunci merge Mahomed la munte“ nu ar trebui să se aplice în această situație, deoarece ar reprezenta un minus pentru Statul Român, incapabil să satisfacă în totalitate dorința oamenilor de a fi prietenoși cu mediul.

Dar să nu credem că situația de față nu creează un oarecare disconfort în ceea ce privește returnarea ambalajelor. Aportul de cetățeni din mediul rural care merg să recicleze la supermarketurile din orașe determină formarea de cozi la aparatele de reciclat. Chiar dacă acestea poate sunt suficiente pentru populația urbană, nu pot susține un număr de cetățeni poate dublu, care vin din satele învecinate cu saci de ambalaje pentru a le recicla.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News