'Greta Thunberg' a ajuns specie de PĂIANJEN - FOTO
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
imagine cu rol ilustrativ
imagine cu rol ilustrativ
Un cercetător din oraşul german Frankfurt a botezat o specie de păianjen nou descoperită în Madagascar după numele adolescentei activiste pentru climă Greta Thunberg, a anunţat vineri organizaţia ştiinţifică din care acesta face parte, potrivit DPA.

Arahnologul Peter Jaeger, din cadrul Senckenberg Nature Research Society, a ales numele Thunberga greta pentru o specie nou descoperită de păianjen vânător, nativă din insula Madagascar, a precizat organizaţia. Thunberga greta face parte dintr-un gen mai mare cuprinzând cinci specii de păianjeni vânători pe care Jaeger i-a denumit Thunberga. Celelalte patru specii erau deja cunoscute lumii ştiinţifice, dar au fost reclasificate în cadrul acestui gen.

Jaeger a spus că doreşte ca alegerea acestui nume să atragă atenţia asupra pierderii globale a diversităţii şi asupra revendicărilor formulate de demonstraţiile Fridays for Future, la care a luat şi el parte.

Angajamentul ei pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, precum şi pentru un viitor mai bun pe planeta noastră este impresionant, a spus Jaeger. Creşterea temperaturilor afectează toate domeniile naturii - inclusiv diversitatea endemică şi populaţia de păianjeni din Madagascar, a adăugat el.

Studiul său despre păianjenii vânători Thunberga a apărut în revista ştiinţifică Zootaxa, a precizat societatea Senckenberg. Jaeger a descoperit multe specii noi de păianjeni în ultimele două decenii, Thunberga greta marcând cea de-a 400 descoperire a cercetătorului. Nu este pentru prima dată când Jaeger a botezat specii de păianjeni după numele unor celebrităţi - cel mai cunoscut caz fiind specia de păianjen vânător Heteropoda davidbowie, din sud-estul Asiei, denumită după celebrul muzician britanic, potrivit Agepres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel