Data actualizării:
Data publicării:

Greșelile pe care le facem când vrem să slăbim. Anca Alungulesei, despre secretul unui plan alimentar sănătos

Autor: Andrada Oana | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Fotografie creată de Ella Olsson, de la Pexels
Fotografie creată de Ella Olsson, de la Pexels

Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, a vorbit despre greșelile pe care le facem când vrem să slăbim. 

Alegeri prezidentiale 2024

La început de an, oamenii obișnuiesc să-și seteze obiective. Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, a făcut câteva precizări despre ce trebuie să știm când ne gândim la un plan alimentar sănătos. 

"Când vine vorba despre a mânca sănătos, sunt convinsă că toată lumea de pe planetă știe ce înseamnă alimente sănătoase. Nu trebuie să vină niciun nutriționist, niciun expert în nutriție, să spună *Asta e corect, asta nu e corect*. Cu toții știm! Toată lumea are baza. Dificultatea apare în a pune în practică. *OK, eu știu că acest aliment nu-mi face bine, că nu este sănătos, că ar trebui să renunț la el și totuși... nu pot*.", a declarat Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, la Digi24. 

Ține cont de nevoile tale

Pentru un stil de viață sănătos, fiecare persoană trebuie să țină cont de nevoile pe care le are. 

"Dacă ești o persoană activă trebuie să mănânci într-un anumit fel; dacă ești o persoană mai sedentară trebuie să mănânci în alt fel; dacă te deplasezi mult, dacă ai delegații, ar trebui să-ți adaptezi stilul alimentar stilului de viață.", a atras atenția Anca Alungulesei. 

"Lucrez cu foarte multe persoane care intră într-o buclă a învinovățirii când vin sărbătorile sau o zi de naștere, weekenduri, vacanțe... *Ce fac? Nu știu ce să mănânc!* Și le spun așa: În orice colț al lumii mergi, găsești peste tot salate, o bucată de carne sănătoasă, legume.", a mai spus Anca Alungulesei.

"Este foarte important să adaptăm toate regulile stilului nostru și ușor-ușor să modificăm astfel încât să ne ducem spre zona cât mai sănătoasă.", a adăugat ea. 

Nu consuma alimente care nu-ți plac

Vorbind despre greșelile pe care le facem când vrem să slăbim, Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, a subliniat că "dependențele sunt la nivel de creier" și că "dependența se creează extrem de repede, mai ales când mâncăm pe fond emoțional". 

În schimb, dacă vrei să slăbești, trebuie "să fii un pic mai presus de mintea ta, te gândurile tale, să știi cum funcționează și să-i dai exact ce are nevoie. Nu e foarte greu, e vorba de exercițiu și de repetiție."

Asta nu înseamnă că trebuie să consumi alimente care nu-ți plac. Dacă o faci, nu vei reuși să slăbești și totul va deveni din ce în ce mai greu. 

"Secretul este să-ți educi gustul și papilele gustative pentru că, din cauza consumului de alimente superprocesate, a consumului mare de zahăr, a fumatului, a alcoolului, a dezechilibrelor pe partea de somn, inclusiv papilele gustative suferă modificări.", a conchis Anca Alungulesei la Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel