Greşeala făcută de autorităţi cu colectarea selectivă. Emil Boc: Nu trebuie să plătească toată lumea pentru ce se consumă la nivel global
Primarul Cluj-Napoca, Emil Boc, a vorbit despre cum a reușit să implenteze în orașul pe care acesta îl conduce un sistem eficient de selectare a deșeurilor.
”Aceste ținte ambițioase pe care România și le-a asumat sunt departe de a fi îndeplinite dintr-o multitudine de factori naționali prin excelență care țin și de capacitatea administrativa a autorităților locale, dar și de dimensiunea legislativă a autorităților naționale. Pot să vă spun că există, în special în marile orașe, un public care este interesat de această dimensiune verde, nepoluantă. Ei așteaptă doar să vadă responsabilitate din partea autorităților publice. De exemplu: dacă le-ai pus instrumente pentru colectare selectivă, ei vor să vadă că mașina care colectează o face selectiv, nu vine la sfârșit ăla cu mașina și pune în aceeași mașină de gunoi și sticlele, și hârtia și deșeurile menajere. Se întâmplă acest lucru în multe administrații locale”, a declarat Emil Boc, primarul Clujului, în cadrul dezbaterii Reciclarea, în fața unor noi provocări legislative, organizată de DC MEDIA GROUP.
Cum ar trebui rezolvată problema?
”Modelul bun de la Cluj ar trebui să fie acela al containerelor cu cartelă. Mă refer la ceea ce colectăm selectiv la blocuri. Adică fiecare asociație de proprietari are propria cartelă și propriul sistem de intrare astfel încât știi cât a aruncat fiecare în materie de deșeuri. Și aici intervine principiul: plătești cât poluezi. La Cluj avem multe exemple de bună practică pe această linie de colectare selectivă cu puncte gospodărești îngropate”, a spus Emil Boc.
Partea plină a paharului
”PNRR ne oferă bani acum pentru două tipuri de platforme de colectare selectivă: una mai mică și una mai mare, adică centre de colectare selectivă voluntare și un centru de colectare mai mare cu instrument de prelucrare. La ăsta mai mare dacă cetățeanul duce deșeurile din construcții saiu vegetale , aici ele vor putea fi prelucrate, nu numai depozitate. Ar însemna o schimbare majoră și care va duce la atingerea țintelor de reciclare”
Pe lângă ”plătești cât poluezi" este un al doilea principiu: poluatorul plătește. Adică nu trebuie să plătească toată lumea pentru ceea ce se consumă la nivel global. Pentru că asta e o problemă”, a mai declarat primarul Clujului.
Recompensarea cetățeanului responsabil
”Noi avem în Cluj instalate două dispozitive mari de colectare selectivă în care, cetățeanul vine cu 15 ambalaje (aluminiu, sticlă, nu contează...) și primește un bilet cu două călătorii la transportul în comun. Are un succes incredibil acest proiect și este cel mai reușit din România din perspectiva numărului de utilizatori și al deșeurilor colectate. Sistemele acestea ar fi mană cerească dacă ar fi generalizate: în magazine, în toate locurile în care legea cere cât mai repede cu putință. Cetățenii au această aplecare de a colecta dacă la început este însoțită de un stimulent. Până acum noi nu am cheltuit nici un bani public pentru această recompensă pentru că ne-am adresat firmelor din oraș care au fost doritoare să sponsorizeze această dimensiune verde”, a concluzionat Emil Boc, primarul Clujului.
Citește și:
Taxa de depozitare a gunoiului, "atât de mică, încât devine sursă de venit pentru cei care o încasează". Geanin Şerban: Trebuie să fie mai scump să depozitezi, decât să reciclezi
”Taxa de depozitare este întotdeauna necesară pentru a fi o stavilă în depozitare și a-i determina pe toți să reintroducă cantitățile în reciclare. În România, de ani de zile, această taxă de depozitare este la o valoare atât de mică încât se transformă, sper să nu greșesc, într-o sursă de venit pentru cei care o încasează. Astăzi este la aproximativ 80 de lei, se discută de ani de zile creșterea la măcar 120 de lei, pe un principiu simplu: trebuie să fie mult mai scump să depozitezi decât să reciclezi. În același timp, complementar, s-a făcut referire, inclusiv de către autorități la implementarea concretă a principiului ”plătești cât arunci”. La fel trebuie cumulat inclusiv cu taxa de depozitare. Cel care nu face nimic, ca obligație a fiecărui cetățean de a colecta separat, să plătească mult mai mult decât cel care face un efort minim, am afirmat noi în campania națională pe care am derulat-o. În gospodăria fiecăruia să pună separat deșeurile și după cum preciza domnul director Teodoru, va influența inclusiv costurile finale ale întregului proces de reciclare... Mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News