Grecia provoacă SUA și face tot posibilul să rupă relaţiile turco-americane
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
Grecia face tot posibilul să slăbească şi să rupă relaţiile turco-americane.

Influenţând Congresul, lobby-ul grecesc din America încearcă să împiedice livrarea avioanelor F-16 pe care Turcia vrea să le cumpere.

Interzisă survolarea insulelor și a spațiului aerian grecesc

Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Reprezentanţilor, chiar dacă avioanele F-16 sunt trimise Turciei, li se va interzice "survolarea insulelor şi a spaţiul aerian grecesc". Acum se încearcă adoptarea aceluiaşi proiect de lege şi în Senat.

Deşi toate aceste lucruri pot părea rele, înţelegem de fapt cum "am scăpat de problema F-35". Avioanele F-35, pe care au decis să nu ni le mai vândă după ce am cumpărat sistemul rus de apărare antiaeriană S-400, sunt conectate între ele şi la un centru. Acest centru este, desigur, în America.

Cu alte cuvinte, dacă America nu aprobă, e posibil să nu putem porni aceste avioane de aici. Faptul că avionul este excesiv de scump şi are multe probleme tehnologice este deja de o importanţă secundară.

Şi totuşi acţiunile Greciei au o parte bună. În locul unor avioane al căror control nu se află în mâinile noastre, vom deţine avioane produse de la A la Z în Turcia. Este clar că nu putem avea încredere în avioane şi dispozitive de luptă pe care nu le producem noi. Acest adevăr a ieşit la iveală încă o dată.

Deşi Turcia este o ţară membră NATO, atitudinea NATO faţă de Turcia duce la slăbirea Alianţei. Turcia, o ţară care este membru NATO dar îşi menţine şi relaţiile diplomatice cu Rusia, ignorând sancţiunile decise de NATO, este a doua mare forţă a Alianţei, scrie Rador.

Citește și - Lavrov, conferinţa de presă comună cu omologul său ungar, Peter Sjiarto. Ce au discutat - Urare către UE

După întâlnirea cu ministrul de externe al Ungariei, şeful diplomaţiei ruse a urat Uniunii Europene să depăşească actualele dificultăţi, a arătat că este trist faptul că Bruxellesul urmează calea pe care i-o arată Washingtonul şi a subliniat speranţa părţii ruse că ţările occidentale vor conştientiza pericolul livrărilor pe mai departe de arme pentru Ucraina.

Referindu-se la situaţia în Ucraina, Lavrov a declarat:

"Pornim de la faptul că partenerii noştri occidentali vor înţelege totuşi, la un moment dat, absoluta contraproductivitate şi pericolul pompării Ucrainei cu tipuri moderne de armamente, al încurajării regimului de la Kiev să continuie acţiunile demente de atacuri armate asupra civililor, asupra propriilor cetăţeni".

"Sper că (...) viaţa va obliga (Occidentul) să privească faptele nepărtinitor, să renunţe la tacticile şi strategiile confruntaţionale inventate artificial şi să se ocupe totuşi de problemele sale europene". Cu atât mai mult cu cât Rusia "explică deschis obiectivele şi sarcinile operaţiunii militare speciale", dar şi "este gata să arate suplimentar toate nuanţele şi aspectele situaţiei".

Despre problemele UE

Referindu-se la problemele Uniunii Europene, Lavrov a declarat:

"Îmi pare rău să văd cum Uniunea Europeană urmează, de fapt, calea pe care i-o arată Statele Unite, că Occidentul Colectiv trebuie să fie unit: niciun pas înapoi, niciun pas la stânga - la dreapta. Numai înainte, încotro arată tovarăşul mai mare".

Mai mult decât atât, acum în comunitate (UE) "are loc o luptă între birocraţia europeană, care vrea să îşi subordoneze totul şi toată lumea, să-şi subordoneze guvernele naţionale, vrea să dicteze condiţii şi să promoveze orice gândire neortodoxă" şi ţările UE care doresc să înţeleagă cât de mult din prerogativele Bruxellesului "sunt totuşi obiect de îngrijorare şi abuz".

Lavrov, urare către UE

"Nu pot decât să urez Uniunii Europene să depăşească actualele dificultăţi. Nimeni nu are interesul ca în Europa să existe crize".

Lavrov a arătat că Rusia sprijină ţările care insistă ca "politica lor să fie determinată de interesele lor naţionale"

Vorbind despre sprijinirea intereselor naţionale, Lavrov a arătat că Rusia sprijină ţările care insistă ca "politica lor să fie determinată de interesele lor naţionale, că nu vor să-şi piardă identitatea naţională, cultura lor, religia, tradiţiile, inclusiv tradiţiile de a-şi educa copiii în familii":

"Sper foarte mult că aceasta este totuşi o dorinţă justă, o dorinţă absolut firească care va prevala şi va fi respectată". Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel