Grecia, noi măsuri de austeritate
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Creditorii Greciei ar putea prezenta guvernului condus de Alexis Tsipras un set de măsuri necesare pentru finalizarea procedurii de revizuire a acordului de asistenţă, în condiţiile în care întârzierea prelungită pune sub semnul întrebării capacitatea Greciei de a-şi rambursa datoriile care ajung la maturitate în luna iulie, informează Bloomberg. 

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, propunerea ar putea fi prezentată vineri guvernului grec, în ideea realizării unor progrese înaintea următoarei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro, programată a avea loc în data de 20 februarie. Sursele adaugă că propunerea va include măsuri fiscale echivalente cu aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al Greciei, care ar urma să fie declanşate dacă Grecia nu atinge ţintele de deficit convenite în ultimul acord de asistenţă. 

În funcţie de răspunsul guvernului grec la propunerea creditorilor, şefii misiunilor Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional, Băncii Centrale Europene şi Mecanismului European de Stabilitate ar putea reveni la Atena pentru continuarea discuţiilor cu partea elenă. 

În paralel, randamentul pentru obligaţiunile greceşti care ajung la maturitate în 2019 au trecut joi pragul de 10%, cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni, după un salt de 100 de puncte de bază într-o singură zi, semn clar că investitorii încep să ia în calcul posibilitatea ca cele două părţi să nu ajungă rapid la un acord.

În plus, disputele dintre FMI, guvernul de la Atena şi creditorii europeni în legătură cu termeni prevăzuţi în ultimul acord de asistenţă a relansat îngrijorările cu privire la locul Greciei în zona euro, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel