Data publicării:

Grecia iese de sub supravegherea extinsă a Comisiei Europene

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Grecia iese de sub supravegherea extinsă a Comisiei Europene
Grecia iese de sub supravegherea extinsă a Comisiei Europene

Grecia va ieşi, în data de 20 august, din aşa-numitul cadru de supraveghere extinsă impus de Uniunea Europeană, a anunţat miercuri Ministerul de Finanţe de la Atena, o măsură care va da ţării o mai mare libertate în elaborarea politicii economice, transmite Reuters.

Începând din anul 2018, evoluţiile şi politicile economice ale Greciei au fost monitorizate de Comisia Europeană, în regim de supraveghere extinsă, după ce începând din 2010 şi până în 2015, Atena a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de peste 260 de miliarde de euro.

"După 12 ani, un capitol dificil pentru ţara noastră se va încheia. Grecia revine la o normalitate europeană şi nu va mai fi o excepţie în zona euro", a declarat ministrul grec al Finanţelor, Christos Staikouras. Potrivit acestuia, faptul că autorităţile de la Atena şi-au îndeplinit cea mai mare parte a angajamentelor şi promisiunilor asumate faţă de Bruxelles a fost confirmat într-o scrisoare trimisă de vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, şi comisarul european pentru Afaceri Economice, Paolo Gentiloni.

Ieşirea Greciei de sub supravegherea extinsă a Comisiei Europene va însemna un grad de libertate mai mare în implementarea politicii economice şi va aduce ţara mai aproape de obiectivul său de a redobândi un rating de tip 'investment grade' (-recomandat pentru investii-nr.), a mai spus Staikouras.

Începând din 2018, când s-au finalizat programele de asistenţă, Grecia şi-a asigurat necesităţile de finanţare exclusiv de pe piaţă.

Cadrul de supraveghere extinsă a permis Comisiei Europene să monitorizeze cu atenţie modul în care autorităţile de la Atena îşi respectă angajamentele în materie de reforme structurale pentru a susţine o creştere economică sustenabilă.

Scandal politic de spionaj în Grecia: Premierul i-a cerut scuze șefului partidului de opoziție, care a fost spionat

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis şi-a cerut scuze liderului partidului socialist de opoziţie al ţării care nu a ştiut că era ascultat de serviciile secrete în 2021, adăugând că el nu ar fi permis aşa ceva niciodată, relatează sâmbătă Reuters.

Cazul i-a şocat pe greci şi a provocat scandal politic.

Şeful serviciului de informaţii EYP, Panagiotis Kontoleon, a demisionat vineri în urma acuzaţiilor făcute de liderul partidului socialist PASOK Nikos Androulakis şi de un jurnalist că ei au fost ascultaţi.

În ziarul To Vima de duminică, Mitsotakis este citat spunând: "Nu ştiam, nu aş fi permis niciodată aceasta. Îi datorez dlui Androulakis scuze pentru greşeala făcută".

"A fost o greşeală gravă şi de neiertat", a adăugat el.

Premierul conservator este de aşteptat să se adreseze public luni în legătură cu cazul, a relatat sâmbătă agenţia de presă semi-oficială Athens News Agency (ANA).

Androulakis, care a fost ales lider al PASOK în decembrie 2021, a declarat vineri seară că a aflat că EYP i-a ascultat convorbirile la sfârşitul anului 2021. El nu a dezvăluit sursa informaţiei.

Guvernul a declarat că a fost informat despre supravegherea lui Androulakis, despre care a spus că era legală deoarece a fost aprobată de un procuror şi a încercat să-l informeze, "dar Androulakis a ales să nu răspundă".

Androulakis a cerut parlamentului Greciei să înfiinţeze o comisie de anchetă care să examineze cazul. Guvernul a spus că ar sprijini cererea, dacă ar fi depusă oficial.

La 26 iulie, Androulakis a depus de asemenea o plângere la procurorii înaltei instanţe a ţării din cauza unei încercări de instalare a unui software de supraveghere pe telefonul său mobil, în ceea ce pare să fie un caz separat.

Plângerea intervine într-un moment în care Uniunea Europeană începe să meargă pe urmele Statelor Unite în adoptarea unei abordări mai dure asupra comercianţilor de programe spion şi utilizarea de software-uri puternice de supraveghere.

Săptămâna trecută, doi parlamentari care au discutat cu Reuters sub condiţia anonimatului au declarat că Kontoleon a recunoscut la o comisie parlamentară în 29 iulie că serviciul său l-a spionat pe Thanasis Koukakis, un jurnalist financiar care lucrează pentru CNN Grecia, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel