Data actualizării:
Data publicării:

Grav accident la Valul lui Traian

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Două persoane au fost rănite după ce două autoturisme care circulau din sensuri opuse au intrat, luni, în coliziune pe DN3, la ieşirea din Valu lui Traian către Constanţa, pentru scoaterea uneia dintre victime dintre fiarele contorsionate ale maşinii fiind necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea".

Traficul rutier în zona producerii accidentului rutier se desfăşoară cu dificultate, fiind restricţionat de poliţişti.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, victimele, şoferii celor două maşini implicate, au suferit un traumatism cranio-cerebral, respectiv traumatism toracic şi cranian.

Din primele cercetări efectuate a reieşit, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean, că "un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a condus un autoturism pe DN3, dinspre Valu către Constanţa, pe banda nr. 2, iar la km 250+100 m, ar fi pierdut controlul direcţiei de mers către stânga, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, pe banda nr. 1".

Ambele autoturisme au fost puternic avariate, pentru scoaterea lor de pe carosabil intervenind o autospecială. 

Vezi și: Trei spărgători de case au fost prinși. Nu au luat în calcul camerele de supraveghere

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel