Grav accident feroviar în Hunedoara. Minoră lovită de tren
O fetiţă de 8 ani a murit, luni dimineaţa, după ce a fost lovită de o locomotivă în staţia CFR Aurel Vlaicu, din judeţul Hunedoara, poliţia declanşând cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea evenimentului.
Potrivit primelor date ale anchetei, fetiţa se afla cu mama sa şi o soră mai mică şi urmau să se deplaseze cu trenul la Alba Iulia.
"Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a constatat că pe magistrala CF 200, în staţia CF Aurel Vlaicu, o locomotivă izolată, care circula din direcţia Alba-Iulia - Simeria, a surprins în gabaritul căii ferate şi accidentat mortal o fetiţă în vârstă de 8 ani, din municipiul Alba Iulia. La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj al ambulanţei, care a constatat decesul minorei", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.
Trupul fetiţei a fost preluat de medicii legişti, în vederea efectuării necropsiei. Mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News