Data publicării:
Grațierea, soluția tehnocraților pentru a evita o decizie pilot a CEDO
Ministrul Jusției, Raluca Prună, a declarat, duminică seara, la Realitatea TV, ca în această lună va lansa o dezbatere referitoare la grațiere ca posibilă soluție la rezolvarea problemei supraaglomerării penitenciarelor din cauza careia Romania riscă o decizie pilot CEDO.
În schimb, Prună a mai spus că graţierea se poate da doar printr-o lege, fiind necesară o analiză preliminară. Ministrul a mai completat, în acest sens, că a avut două întâlniri cu cei de la CEDO, iar în următoarele două săptămâni ar urma să aibă loc şi o dezbatere.
"Ştiţi că România riscă o decizie pilot din partea CEDO. A existat o decizie cvasi-pilot în 2012 Curtea a cerut României să intreprindă o serie de măsuri. Am început nişte discuţii cu CEDO la nivelul conducerii, am avut două întâlniri în ultima lună şi jumătate şi urmează în cel mult două săptămâni, am spus la jumătatea lunii iulie, să lansez o dezbatere, pentru că chestiunea aceasta a graţierii nu este exclusiv o decizie a ministrului Justiţiei.(..) Trebuie să existe şi o analiză în România să vedem, graţiem? Turcia a făcut spre exemplu, o graţiere pentru a-şi rezolva problema suprapopulării în penitenciare, iar în 11 luni, penitenciarele s-au umplut. Când spun asta nu vreau să anunţ o decizie, nu vreau să spun că nu va exista o graţiere", a mai explicat ministrul.
[citeste si]
Prună a mai adăugat că a fost în vizită în penitenciare, iar în urma a ceea ce a văzut, a rămas marcată:"Nu am dormit nopţile, sunt şi eu om. Sunt foarte marcată de ce am văzut în penitenciare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News