Data actualizării:
Data publicării:

Graţiela Gavrilescu, propusă din nou la Ministerul Mediului: De asta am plecat prima dată

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

Propunerea premierului Viorica Dăncilă pentru portofoliul de la Ministerul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a explicat la Antena 3 de ce a demisionat în urmă cu două săptămâni din Guvern. 

"Când am plecat din Guvern, am luat decizia pentru că eram cu gândul la ce se va întâmpla în perioada următoare, adică la campania electorală. Ştiam atunci că vom avea un candidat ALDE pentru prezidenţiale, în care credeam, în jurul căruia s-a format partidul. Ştiam pentru ce trebuie să facem ruperea de PSD şi să mergem pe drumul nostru pentru candidatură. La momentul respectiv nu ştiam, în schimb, toate datele problemei. Nici nu mă gândeam că s-ar putea ca preşedintele să nu candideze. Pe parcurs au început să apară semnele de întrebare. Lucrurile de atunci nu sunt totuna cu cele de azi. 

Dacă am decis să accept propunerea premierului, nu am făcut-o ca să mă aflu în treabă. Să nu credeţi că nu eram conştientă că preşedintele Iohannis ar putea să nu accepte. Eram convinsă de asta! Eu am luat decizia ca un semnal politic, pentru că ALDE riscă să dispară de pe scena politică românească!", a spus Graţiela Gavrilescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel