Data publicării:

Grațiela Gavrilescu: Nu e logic să ieși de la guvernare și să n-ai pe cine susține la prezidențiale

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Vicepreședintele ALDE Grațiela Gavrilescu a declarat că a acceptat propunerea de a reveni în Guvern deoarece nu a fost de acord cu faptul că partidul din care face parte nu mai are un candidat propriu la prezidențiale.  

„În momentul în care am luat decizia să-mi dau demisia din funcția de ministru al Mediului și vicepremier din partea ALDE a fost că noi la ora aceea aveam o decizie luată în partid prin care aveam un candidat pentru alegerile prezidențiale. Am considerat că lupta politică poate să fie dusă pentru această campanie care va începe peste câteva zile. Dacă am dat un vot în delegația permanentă pentru a ieși de la guvernare și a susține un candidat și să ne aflăm azi în situația în care suntem ieșiți de la guvernare, dar nu avem candidat propriu, am considerat că nu mai este logic să ieși de la guvernare și să n-ai pe cine susține. De aceea, ieri, am revenit exact la soluția inițială din 2014", a declarat, joi, la Digi24, Grațiela Gavrilescu.

„Cu ce a greșit Grațiela Gavrilescu? A trădat Grațiela Gavrilescu ALDE? Va trăda Grațiela Gavrilescu ALDE? Nu. A crezut în acest proiect, crede în continuare și cred că este nevoie la ora actuală de o reformare a partidului", a declarat Gavrilescu.

ALDE Prahova a adoptat o rezoluție prin care susţine obţinerea unui nou mandat de viceprim-ministru și ministru de către Graţiela Gavrilescu. Aceeași filială își exprimă dezacordul față de excluderea din ALDE a lui Teodor Meleșcanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel