Emmanuel Macron, atacat dur de Maria Grapini în PE
Maria Grapini a avut un shimb dur de replici cu Emmmanuel Macroin în plenul Parlamentului European.
Maria Grapini a fost deranjată de afirmațiile făcute, în Parlamentul European, de către Emmanuel Macron care a susținut că Franța și Germania trebuie să reprezinte nucleul dur și să conducă. Președintele Franței a primit o replică tăioasă din partea europarlamentarului român care a considerat că discursul acestuia a fost unul care a emanat aroganță.
"vreţi să fie două state mai state decât celelalte"
„Domnule preşedinte Macron sunteţi proeropean sunt şi eu proeropeană şi vă felicit pentru ceea ce aţi spus aici. Însă aş vrea să-mi răspundeţi într-un lucru, poate clarificaţi. Sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie să nu avem o democraţie autoritară, ci să avem autoritatea democraţiei. E foarte important acest lucru. Însă nu credeţi că declaraţiile dumneavoastră legate de faptul că Franţa şi Germania trebuie să fie nucleul dur şi să conducă şi aceasta are o aroganţă de a fi o putere peste celelalte state, nu duce la euro-scepticism? Cum să convingem noi cetăţenii din ţara mea, din România, că sunt egali la masa negocierilor dacă dumneavoastră aţi declarat că vreţi o Europă cu 2 viteze, că vreţi să fie două state mai state decât celelalte? Cum să facem să reformăm Europa, despre care dumeavoastră aţi vorbit, dacă vreţi această discrepanţă între statele membre? Vă mulţumesc !”, a delcarat Maria Grapini în plenul Parlamentului European.
Replica lui Macron
Declarația Mariei Grapini a fost urmată de intervenția președintelui Macron care a ținut să sublinieze că Europa s-a născut din ambiția și riscurile nebune ale unora. "Există deja o Europă cu mai multe viteze. Există Europa euro-ului , Europa schengen-ului, există deja o Europă cu mai multe viteze, dar sarcina pe care o avem noi este ca să nu declarăm aceste cluburi ca fiind închise şi să nu decidem că noi suntem arbitrari cu privire la modul în care noi dorim să-i primim pe unii în aceste cercuri sau nu. Pentru ca să avansăm în Europa trebuie ca cei mai puternici, cei mai ambiţioşi să poată să avanseze, aşa a avansat Europa întotdeauna. Dacă Europa ar fi aşteptat întotdeauna după tot clubul, îmi cer iertare să vă spun, nu aţi fi aici. Europa s-a născut din ambiţia unora care au luat câteodată riscuri nebune şi care au urmărit aceste riscuri”, a declarat Emmanuel Macron.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News