Parlamentul European a redactat, tot miercuri, o Rezolutie comună, care conține 36 de puncte, privitoare la negocierile ieșirii Marii Britanii din UE, ce cuprinde idei, propuneri și pași de urmat, în spiritul diplomației și al civilizației politice până la urmă.
"Există viață și după Brexit! Să fim realiști! Evident, nu e o plăcere, dar, deși e o zi nefericită pentru proiectul european, sper și cred în luciditatea politicienilor! Rezoluția redactată de PE este cea mai evidentă dovadă, pentru că, în cele 36 de puncte ce-o compun, exprimă dorința fermă de colaborare, și pe viitor, de discuții civilizate și aplicate, de sprijin. Concomitent, actul oficial trasează linii clare în privința perspectivei cetățenilor, deopotrivă britanici în UE, respectiv europeni în Regat, aceasta fiind, de altfel, principala preocupare a noastră. Am insistat, în toate intervențiile mele, avute în această perioadă, pe necesitatea respectării drepturilor românilor, care trebuie să fie aceleaşi, și de mâine încolo. Parlamentul European îşi exprimă speranța că diplomația va triumfa și că Marea Britanie se va despărți elegant de UE. Cred că acest lucru, unic în 60 de ani de la semnarea tratatului de la Roma, poate să determine statele membre să adopte o strategie mai înțeleaptă, bazată pe tratarea egală a cetățenilor ei, indiferent de statul de proveniență și să ieșim întăriți din acest divorț. Efectele imediate sunt neplăcute, dar s-ar putea ca, pe termen lung, solidaritatea europeană să crească", a spus Maria Grapini.
[citeste si]
De altfel, miercuri, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și-a exprimat, oficial, optimismul în privința viitorului relațiilor dintre cei doi foști parteneri. "Brexitul marchează un nou capitol în istoria Uniunii, dar suntem pregătiţi. Vom merge mai departe şi avem încredere că Marea Britanie va rămâne un partener apropiat", a declarat Tajani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales