Maria Grapini, ministru delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, a explicat că, în primul semestru al acestui an, ministerul a avut pentru investiţii în turism un milion de lei, în condiţiile în care valoarea lucrărilor începute este de 350 de milioane de lei, Guvernul fiind nevoit să închidă şantiere la care nu a fost asigurată finanţarea. "N-am putut să plătesc nimic până acum. Am centralizat toate lucrările în turism începute, le-am ordonat în funcţie de stadiul de execuţie a lucrării şi a valorii de plată necesare pentru finalizare", a spus Grapini.
"Aceste investiţii au fost pornite de primării. Sunt contracte şi facturi neplătite între constructori şi primării. Investiţiile trec în administrare locală, nu sunt ale ministerului. A fost un contract care a indus în eroare foarte mulţi primari, şi aici văd eu imoralitatea fostului guvern, pentru că a lăsat toată lumea să facă licitaţii pe lucrări foarte mari şi le-a scris un contract cadru prin care se vor finanţa funcţie de alocarea bugetară, ceea ce nu-i acoperă acum pe săracii primari şi sunt ameninţaţi cu insolvenţa de firmele de construcţii. Mă doare sufletul că aceste firme de construcţii pun în pericol nişte locuri de muncă, nişte firme care au subcontractat. Aş vrea să le rezolv, dar a fost şi fără cap să avem 147 de kilometri de pârtie împărţite în 127 de pârtii. Derdeluşuri, nu pârtii (...) Noi, Guvernul, suntem într-o dificultate că trebuie să închidem toate aceste şantiere la care nu a fost asigurată resursa", a afirmat Maria Grapini, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024