Data publicării:
Goţiu - Palada, răsturnare de situaţie. Mişcarea-cheie a lui Palada
Mirel Palada a trimis o scrisoare conducerii Senatului, în care relatează că, în emisiunea din data de 13 septembrie, difuzată la B1TV, senatorul Mihai Goţiu l-a insultat, folosind cuvinte precum "mincinos", "nesimţit" şi "o nesimţire totală".
"În calitatea sa de invitat în această emisiune alături de Vlad Nistor - vicepreşedinte PNL şi subsemnatul, sociolog Mirel Palada, senatorul USR Mihai Goţiu face o serie de afirmaţii jignitoare la adresa subsemnatului, de natura a-mi prejudicia dreptul la imagine şi reputaţie, folosind un limbaj injurios, depreciativ, nepermis în cadrul unui program audiovizual.
Având în vedere că acest comportament şi discurs jignitor emană de la un senator în Parlamentul României, care într-o emisiune televizată insultă în mod repetat un cetăţean, vă solicit respectuos să apreciaţi dacă prin prezenţa sa în calitate de invitat în emisiunea Talk B1 şi din prisma comportamentului său se poate considera că senatorul Mihai Goţiu a acţionat sau nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii", se arată în scrisoarea semnată de Palada.
[citeste si]
Acesta a cerut conducerii Senatului un punct de vedere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News