Gorj: Patru tineri reţinuţi după ce au intrat în casă peste o fată de 17 ani şi prietenul ei, agresându-i
Patru tineri au fost reţinuţi de poliţişti după ce au intrat, fără drept, în locuinţa unei tinere de 17 ani, agresând-o pe aceasta şi pe prietenul ei de 18 ani, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj doi tineri, de 18 şi 19 ani, din comuna Negomir, respectiv comuna Licurici, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, iar alţi doi tineri, de 22 şi 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, respectiv comuna Crasna, au fost reţinuţi de poliţişti, fiind bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că tinerii, au pătruns fără drept, în locuinţa închiriată în municipiul Târgu Jiu, a unei tinere de 17 ani, din comuna Crasna, exercitând acte de violenţă asupra sa şi asupra prietenului său, de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu", a precizat Victor Ţuhaşu.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activităţi infracţionale. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News