Gorj: 14 persoane angajate pe loc la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
Aproximativ 450 de persoane au participat, vineri, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, 14 dintre acestea fiind angajate pe loc, a declarat, pentru Agerpres, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, Romeo Chiriac.
Potrivit acestuia, alte 203 persoane au fost selectate pentru interviuri ulterioare. La eveniment au participat 67 de angajatori care au oferit 671 de locuri de muncă vacante, dintre care 36 pentru persoanele cu studii superioare.
"Am avut prezenţi atât angajatori autohtoni, cât şi dintre cei care şi-au relocat afacerile în municipiul Târgu-Jiu şi judeţul Gorj. Cele mai multe locuri au fost oferite pentru lăcătuşi, sudori, confecţioneri articole textile, electricieni, frezor universal, strungar universal. De asemenea, pentru cei cu studii superioare avem inginer industrie alimentară, inginer mecanic, inginer construcţii civile, industriale şi agricole, automatist, consultant financiar, economist, inginer căi ferate şi drumuri şi poduri. Ca instituţie, oferim tot sprijinul absolvenţilor pentru a face mai rapid tranziţia de la şcoala la piaţa muncii, pe de o parte prin încheierea convenţiilor de subvenţionare a locurilor de muncă, subvenţionând angajatorii cu 2.250 de lei lunar timp de 12 luni pentru fiecare absolvent angajat, iar pe de altă parte acordăm primă de inserţie absolvenţilor care se înregistrează în 60 de zile de la absolvire în baza noastră de date şi se şi încadrează cu contract de muncă cu timp normal de lucru, de 8 ore, beneficiind de această primă de inserţie de 1.500 de lei. Avem un an de excepţie, de fapt în fiecare an de fapt ne-am autodepăşit, anul acesta am încheiat deja 852 de convenţii de subvenţionare a locurilor de muncă faţă de 513 câte am încheiat anul trecut. Nu întâmplător vorbim despre o rată a şomajului cu cea mai mică valoare din ultimii 25 de ani", a spus Romeo Chiriac.
În judeţul Gorj, la sfârşitul lunii septembrie, rata şomajului a fost de 3,48% corespunzătoare unui număr de 4.731 de şomeri, din care 2.296 femei, numărul persoanelor indemnizate fiind de 1.123, trendul înregistrat fiind unul descrescător atât faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când la sfârşitul lunii septembrie au fost înregistraţi 5.892 de şomeri şi o rată de 4,33%, cât şi faţă de perioada anterioară, la sfârşitul lunii august fiind înregistrată o rată de 3,52% şi 4.777 de şomeri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News