Data actualizării:
Data publicării:

Gorghiu: PSD s-a intimidat. Logic, când nu ai 233 de voturi, așa cum te-ai lăudat public!

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Alina Gorgiu susține că reprezentanții PNL au mers astăzi în ședința biroului permanent, convocat de PSD, dar parlamentarii PSD nu s-au mai prezentat, iar moțiunea de cenzură a fost amânată. 

Întrebată despre faptul că în Guvern s-ar pregăti o Ordonanță de Urgență privind alegerea primarilor în două tururi, Alina Gorghiu a susținut că este un fake news. 

”Este o informație falsă aceasta. Nu va confirma nimeni acest lucru, ba dimpotrivă, a ieșit și premierul și a spus că este o informație falsă. Noi ne-am angajat răspunderea în Parlament. Este drept, avem ca obiectiv principal alegerea primarilor în două tururi. Calendarul pentru votarea unei moțiuni de cenzură nu s-a putut stabili pentru că PSD s-a intimidat înainte să intre în sală. Este o logică elementară când nu ai acele 233 de voturi cu care te-ai lăudat public. Teoretic, dezbaterea trebuie să fie în trei zile de la citirea moțiunii. Probabil că astăzi sau mâine PSD-ul va reveni la sentimente mai bune, își vor asuma că pierde la vot și asta este”, a precizat Alina Gorgiu în direct la România TV. 

VEZI ȘI: Votarea moțiunii de cenzură se amână

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel