Data publicării:
Gorghiu, comisie parlamentară de anchetă: Un truc pentru a nu se face audierea lui Carmen Dan
Senatoarea PNL, Alina Gorghiu, a declarat că propunerea PSD privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul evenimentelor de la protestul din 10 august reprezintă de fapt un truc pentru a nu se face audierea ministrului de Interne la Parlament.
"Într-un stat democratic autentic, orice ministru în situaţia doamnei Carmen Dan ar fi demisionat de mult timp, pentru că prezenţa ei acolo nu face decât să arunce dubii asupra transparenţei şi corectitudinii evaluării politice a ceea ce s-a întâmplat de fapt. Noi, ca partid politic parlamentar, am cerut de lunea trecuta un control parlamentar serios asupra a tot ceea s-a întâmplat în Piaţa Victoriei şi de atunci se încearcă blocarea acestui control. Iar dacă ne uităm la prestaţia de ieri seară a ministrului de Interne, înţelegem şi de ce. Practic, comisia de anchetă înseamnă doar o propunere, un truc procedural pentru a trage de timp şi a nu se face audierea doamnei Carmen Dan în faţa Comisiei de apărare mâine, unde ar fi trebuit să dea explicaţiile de rigoare, numai că acolo sunt specialişti, sunt parlamentari cu experienţă în domeniul apărării, s-ar fi pus întrebări, ar fi fost pusă într-o situaţie destul de delicată să dea răspunsuri, n-ar fi putut să întoarcă spatele şi să plece. Evident că colegii noştri din majoritatea parlamentară încearcă prin orice truc amânarea pentru mai târziu în toamnă a acestor discuţii, sperând că trecerea timpului va genera o uitare a evenimentelor din 10 august", a declarat Gorghiu la RFI.
Potrivit senatoarei PNL, "Guvernul Dăncilă s-a descalificat" prin explicaţiile oferite de ministrul de Interne, Carmen Dan, cu privire la violenţele de la protestele din Piaţa Victoriei.
"Mi s-a părut că s-a spălat doamna Carmen Dan pe mâini. Toate acele minute în care şi-a citit poezia, a citit raportul, n-a făcut altceva decât să transmită altceva, un alt mesaj, decât că vinovate sunt victimele. Mă refer în primul rând la afirmaţia cum că legea prevede utilizarea gazelor şi 'asta este, domnule'! (...) Altfel, sunt cinci cazuri în care Jandarmeria a greşit. Cinci cazuri. Vorbim de sute de plângeri la Parchetul General, la Parchetul Militar, a venit după 10 zile ministrul de Interne fără să răspundă la vreo întrebare, doar a spicuit dintr-un raport pe care subordonaţii domniei sale l-au făcut. E un gest descalificant. Mă uit la toate articolele de presă, nu doar din ţară, mă uit la opinia publică europeană, la articolele din presa mondială, e un pas final acest raport pentru descalificarea Guvernului în ochii întregii omeniri, care ne urmăreşte în momentul ăsta'. a mai declarat Alina Gorghiu.
Vezi și: Dan Nica, amenințat cu moartea. Chirieac: Eu unde pot să depun plângere?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News