Gorghiu, avertisment: "Taxa de solidaritate a fost deja introdusă"
Gorghiu: Impozitul pe Venitul Global merge mai departe, iar taxa de solidaritate este introdusă sub alt nume.
Fostul lider PNL Alina Gorghiu spune că programul de guvernare joacă feste încă o dată coaliţiei PSD - ALDE'.
Aud că taxa pe solidaritate va fi eliminată, dar că introducerea Impozitului pe Venitul Global (IVG) merge mai departe. Probabil PSD şi ALDE s-au gândit că ne dau o veste bună, doar că cioara fie ea şi vopsită tot cioară rămâne. De fapt, taxa de solidaritate a fost deja introdusă odată cu celelalte modificări ale Codului fiscal, sub un alt nume, după ce primele dezbateri o duseseră la capitolul discutate şi uitate'. Legat de IVG, se pare că minţile luminate insistă să o transforme în realitate, doar că l-au mai amânat puţin, a scris Gorghiu, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Ea spune că IVG este necesar pentru o viitoare impozitare progresivă şi reaminteşte că preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a renunţat la procedura de globalizare a veniturilor în momentul în care a introdus cota unică de impozitare, în 2015.
Transferul unei părţi a salariilor în zona gri
Este evident că, de fapt, atât timp cât toate veniturile sunt impozitate cu acelaşi procent nu este nevoie de globalizare, ea devine necesară numai dacă există intenţia de impozitare progresivă. (...) Această impozitare progresivă, dacă va fi aplicată la un moment dat, nu duce niciunde. Care este principiul? Cine câştigă mai mult să plătească mai mult (aşa o vor motiva). Doar că oricum acest lucru se întâmpla deja de vreme ce impozitul este procentual. Ciuntirea veniturilor celor care câştigă mai mult înseamnă mai degrabă: transferul unei părţi semnificative a acestor salarii în zona gri, micşorarea resurselor celor care se gândesc acum la a iniţia o afacere şi deci afectarea spiritului antreprenorial. Venituri mai mici înseamnă scăderea nivelului de trai generalizat şi renunţarea la investiţii bancare, adică 'bani la saltea'. Concluzia: scopul PSD în această 'afacere' este strict unul electoral, acela de a-şi recâştiga de partea sa votanţii care acum sunt dezamăgiţi de haosul guvernării, conchide Alina Gorghiu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News