Google omagiază ceremonia de închidere a Jocurile Olimpice 2012
Google a pregătit un Doodle special prin care sărbătorește ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice 2012, eveniment care se va desfășura duminică seară, în capitala Marii Britanii și care va reuni pe scenă unii dintre cei mai importanți artiști ai regatului.
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra este marcată de motorul de căutare Google printr-un logo static, în care sunt prezentați competitori din diverse sporturi care susțin, prin poziții surprinse în timpul întrecerilor literele cuvântului Google.
Pentru festivitatea de închidere a Olimpiadei de la Londra, care va fi transmisă cu începere de la ora 23.00, directorul artistic al evenimentului, Kim Gavin, împreună cu echipa sa a pregătit un spectacol muzical intitulat ”O simfonie a muzicii britanice”, prin care va fi celebrat meritul acestei arte în exportul de cultură al Regatului Unit din ultima jumătate de secol.
Cu această ocazie, cele cinci Spice Girls, Victoria Beckham, Geri Halliwell, Emma Bunton, Mel C şi Mel B, se vor reuni pentru prima oară, după ani întregi, ele fiind deja admirate cu ocazia repetițiilor, în timp ce cântau și dansau în vârful unor taxiuri negre, la Londra.
De la repetițiile pentru ”simfonia muzicii britanice” nu au lipsit nici Brian May, Pet Shop Boys, Jessie J, Annie Lennox, Tinie Tempah sau George Michael.
Spectacolul va aduce un omagiu şi industriei modei britanice, pe scenă urmând a apărea Kate Moss, Naomi Campbell, Lily Cole şi Stella Tennant. Comedianul Russell Brand va participa şi el la ceremonie.
Flacăra olimpică a celei de-a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice, desfășurată în perioada 27 iulie - 12 august 2012, va fi stinsă, ea urmând a fi reaprinsă peste patru ani, luminând următoarea ediție a competiției sportive, care va fi găzduită de capitala Braziliei, Rio de Janeiro.
La ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice 2012, gimnasta Sandra Izbaşa, câștigătoare a titlului olimpic la sărituri şi a medaliei de bronz cu echipa, va purta drapelul României conform deciziei Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) Delegația olimpică a României se întoarce anul acesta cu 9 medalii de la Londra, cu una mai mult decât ediţia din Beijing.
Cea de-a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice a întrunit participarea a aproximativ 10.500 de sportivi, veniți din 204 țări, care s-au întrecut în 302 probe sportive la 26 sporturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News