Google, concedieri. Măsuri luate de gigantul IT
Google a concediat, în ultimii doi ani, 48 de angajaţi, printre care şi 13 persoane cu funcţie de conducere, în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală, a anunţat directorul general al companiei, Sundar Pichai, într-o scrisoare destinată salariaţilor, relatează vineri dpa.
"În ultimii doi ani, 48 de persoane au fost concediate în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală, incluzând 13 manageri sau persoane cu funcţii de nivel superior", potrivit unui e-mail trimis angajaţilor semnat de Pichai şi de vicepreşedinta departamentului de resurse uman, Eileen Naughton, şi furnizat dpa de un purtător de cuvânt al companiei.
"Niciuna dintre aceste persoane nu a primit un pachet compensatoriu", se mai spune în document
Gigantul IT susţine, de asemenea, că "a luat măsuri din ce mai dure în ceea ce priveşte comportamentul inadecvat al persoanelor aflate în funcţii de conducere". E-mailul a fost trimis ca răspuns la un articol apărut în New York Times care susţine că Google l-ar fi concediat în 2014 pe creatorul Android, Andy Rubin, pe motive de hărţuire sexuală şi că încă îi mai plăteşte compensaţii de 90 de milioane de dolari. Pichai şi Naughton au mai precizat în e-mail că articolul din Times a fost "dificil de citit". "Vrem să vă asigurăm că analizăm fiecare plângere referitoare la hărţuirea sexuală sau comportament inadecvat, cercetăm şi luăm măsuri", se mai precizează în e-mail.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News