Data publicării:
GLUME de Intranet. Cele mai tari bancuri din corporații
„Glume de Intranet" este o nouă pagină de facebook unde poţi găsi glume sub forma unor statusuri scurte.
„Proiectul „Glume de Intranet" a apărut din ideile random care-mi veneau când eram la muncă, din conversațiile care-mi treceau pe la urechi, în agenție, la client, pe stradă, în metrou. Am început să le postez pe Facebook-ul meu personal, unde aveam deja o comunitate de oameni de comunicare, care a reacționat pozitiv la ele. Ușor-ușor am început să le găsesc un fir roșu și să le grupez pe topicuri și departamente (PR, Account, DTP, BTL, Socia Media, Marketing etc). Le-am botezat „Glume de Intranet" și le-am înnobilat cu un #hashtag, iar de curând le-am creat și o pagină. Glumele de Intranet sunt o expresie a faptului că îmi iubesc munca, îmi plac calambururile și bancurile seci, așa că de ce nu le-aș combina munca cu plăcerea?! Meseria mea e să transmit un vibe bun utilizatorilor de rețele sociale, sunt Social Media Manager și blogger." a declarat Lavinia Iancu, iniţiatoarera proiectului, într-un comunicat de presă primit la redacţie.
Iată, aşadar, câteva dintre „Glumele de Intranet", care vă așteaptă de aici înainte pe pagina de Facebook cu același nume:
MARKETINGUL, Tatăl nostru
Cum se închină marketerii?
În numele Tatălui
Și-al Fee-ului... #glumeintranet
PR-ul și obiceiurile lor de consum
De ce sunt PR-iste partenerele ideale?
Pentru că nu fac niciodată crize. Le rezolvă. #glumeintranet
Ce consumă PR-iştii la micul dejun?
Boilerplate! #glumeintranet
DTP-ul și scurtăturile lor
Cu ce partid votează DTP-iștii?
.PSD #glumeintranet
BTL-ul și agitația lor permanentă
Ce-i spui unui BTL-ist când strănută?
Faci chef! #glumeintranet
SOCIAL MEDIA MANAGERII și KPIs
Ce-i urezi unui Social Media Manager?
Să fie reach! #glumeintranet
De ce sunt sănătoși Social Media Managerii?
Pentru că preferă Organic. #glumeintranet
Cum înjură un Social Media Manager?
CPM! #glumeintranet
CORPORATIŞTII și excesele lor
Cum exagerează corporatiştii?
Dau Yammer. #glumeintranet
ANTREPRENORI și regimul lor alimentar
What's your boss' favourite stake?
Stakeholder. #glumeintranet
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News