Data publicării:

Glumă tare despre retrogradarea lui Dinamo și amintirile lui Gușă cu tribuna oficială a câinilor roșii, plină de politicieni

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sport
WhatsApp

În cadrul emisiunii „Deferiţi mass-media“, Val Vâlcu a făcut o glumă bună despre Dinamo.

Alegeri prezidentiale 2024

Val Vâlcu a făcut o glumă despre retrogradarea echipei Dinamo București, iar Cozmin Gușă a venit cu detalii interesante despre cum erau meciurile câinilor roșii în urmă cu 20 de ani:

„Pe gips, că mi-am adus aminte, cu o zi înainte să ți-l scoată, scriau colegii de clasă: Rupeți-o și pe cealaltă / Hai Dinamo! Pe vremea aia era o echipă de fotbal, Dinamo, nu știu acum dacă mai e .. “, a spus Val Vâlcu.

Bogdan Chirieac, prezent în emisiune, a izbucnit în râs când a auzit gluma lui Vâlcu: „Aoleu, ce o să zică ascultătorii Gold FM?!“

Ulterior, Cozmin Gușă a intervenit:

„Ce să zică? Dinamo a luat-o pe drumul politicii românești, retrogradând într-un fel normal. Cei mai mulți lideri politici sunt suporteri ai lui Dinamo. Nu avea cum să nu se infecteze și Dinamo de la atâta suport politic și mă uitam la ei, așa, rememorându-i de-a lungul anilor, cunoscând bine cine sunt suporteri ai lui Dinamo, n-au ridicat un deget să rezolve ceva la echipa aia. Tot au plâns, ba pe la televizor, ba în privat, peste tot, despre soarta echipei Dinamo.

Vă amintiți că toți erau aproape dinamoviști în România, mai ales în Guvernul Năstase. Adrian Năstase era dinamovist, s-a declarat el atunci, și în jurul lui au înflorit toți dinamoviștii. Când avea Dinamo meci, la tribuna aia oficială, sigur, pe lângă Borcea, frații Becali și alții, plus oameni de afaceri ca Nicu Badea, era jumătate de Guvern, dirijat bineînțeles de către legendarul Dan Matei Agaton“, a spus Cozmin Gușă.

„Păi nu, dar Dan Matei Agaton chiar era dinamovist, iar dacă în vremea aia se ducea premierul la Chitila, toți erau chitiliști“, a adăugat Val Vâlcu.

„Ălea erau vremurile, aduceți-vă aminte când la fiecare plecare și întoarcere în țară dintr-o vizită oficială a premierului se făcea ciopor de demnitari, mai mici sau mai mari, la salonul oficial de la Otopeni. Când pleca, dădea mâna cu toți, mai dădea câte o indicație. Când venea, erau mai mulți și se anunțau unii pe alții“, a mai spus Cozmin Gușă.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel