Data publicării:
Gleb Drăgan, membru al Academiei Române, a murit
Profesorul inginer Gleb Drăgan, membru titular al Academiei Române şi preşedintele Secţiei de Ştiinţe Tehnice al forului academici, a murit pe 24 octombrie, la vârsta de 94 de ani, informează instituţia.
"Cu stingerea din viaţă a academicianului Gleb Drăgan, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membri săi, un cercetător remarcabil, un profesor de vocaţie, un om de o aleasă structură intelectuală şi morală. Opera sa rămâne pentru totdeauna în istoria ştiinţei, după cum va rămâne însoţit de respect şi recunoştinţă în sufletele discipolilor şi colaboratorilor săi", spune Academia Română.
Gleb Drăgan s-a născut în anul 1920, la Tătar Copceac - Cahul, în prezent în Republica Moldova. După studiile liceale la Comrat şi Tighina, Gleb Drăgan a urmat cursurile Facultăţii de Electromecanică - Şcoala Politehnică din Timişoara, pe care le-a absolvit cu menţiunea "magna cum laude", notează Mediafax.
Între anii 1941-1943 s-a înscris la cursurile secţiei de matematică a Facultăţii din Cluj şi, în 1958, şi-a luat doctoratul în specialitatea tehnica tensiunilor înalte, în care s-a consacrat cu excelenţă. După absolvire, a lucrat rând pe rând, la Societatea "Astra Română" din Câmpina, Societatea de gaz şi Electricitate, Centrala Industrială a Energiei Electrice, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice şi Ministerul Energiei Electrice.
Începând cu anul 1958, a intrat în învăţământul tehnic superior, urmând toate treptele ierarhiei universitare, până la decan al Facultăţii de Energetică.
Între 1951-1967 şi-a desfăşurat activitatea la Institutul de Energetică al Academiei Române. A creat o adevărată şcoală a tensiunilor înalte în ţara noastră, înfiinţând la Institutul Politehnic un laborator de specialitate, unul dintre cele mai modern utilate din această parte a Europei.
Activitatea sa de cercetare s-a finalizat în contribuţii notabile în domeniile electrostatică, descărcarea corona, trăsnet, supratensiuni atmosferice şi de comutaţie. Toate sunt prezentate pe larg în paginile celor 12 cărţi şi peste 230 de lucrări publicate, dintre care 80 în străinătate. A fost coautor la lucrarea "Tehnica tensiunilor înalte", primul tratat de acest pe plan internaţional.
Recunoscut pe plan mondial, Gleb Drăgan a fost membru al unor societăţi ştiinţifice, al unor cunoscute reviste de specialitate şi a fost invitat să susţină cursuri de specialitate la Universităţi de peste hotare.
Citește și: PREMIUL NOBEL pentru LITERATURĂ. Patrick Modiano este noul laureat
Cu un interes deosebit pentru istoria şi filosofia ştiinţei şi tehnicii, Gleb Drăgan s-a implicat activ în activitatea Diviziei de Istoria Ştiinţei a Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, al cărei preşedinte a fost.
Între numeroasele titluri primite de Gleb Drăgan se numără cel de doctor honoris causa al Universităţii Tehnice din Moldova şi al Universităţii din Oradea. În 1991 a fost decorat cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler.
În acelaşi an a publicat şi cartea autobiografică "Deportaţii. Tragedii basarabene". Totodată, 1991 a fost anul în care Gleb Drăgan a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În 2004 a fost ales membru titular al Academiei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News