Data publicării:

Giurgiu: Două femei rănite într-un accident pe DN6, în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Două femei aflate într-un autoturism au fost rănite într-un accident pe DN 6, în apropiere de localitatea Stâlpu, după ce maşina în care călătoreau a acroşat un microbuz, în care nu se aflau pasageri.

 'O femeie de 32 de ani din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în afara localităţii Stâlpu, la kilometrul 31, s-a angajat în depăşirea unui microbuz care efectua un viraj la stânga pentru a intra într-o benzinărie, moment în care aceasta a acroşat microbuzul în partea din spate, microbuzul răsturnându-se.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii care se afla la volanul autoturismului şi a unei pasagere de 55 de ani din Bucureşti, care se afla în maşină cu aceasta, ambele fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale', a declarat luni, presei, purtătoarea de cuvânt a IPJ Giurgiu, Manuela Sârbu. Ea spune că în microbuzul de pasageri se afla doar şoferul şi acesta nu a fost rănit. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel