Giurgiu: Ambulatoriul Spitalului Judeţean va fi reabilitat şi extins pe o suprafaţă totală de 1.200 de metri pătraţi
Preşedintele ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a semnat marţi, la Consiliul Judeţean Giurgiu, contractul de finanţare a unui proiect în valoare de peste zece milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu pe o suprafaţă totală de 1.200 de metri pătraţi.
"Semnăm astăzi împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, contractul de finanţare a proiectului de reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, urmând ca din acest moment să fie începută achiziţia. Este un proiect în valoare totală de 10,69 milioane de lei care a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, în valoare de 10,69 milioane de lei, din care 2%, respectiv 213.904 lei, reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Giurgiu", a declarat Liviu Muşat, scrie Agerpres.
Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, din care 24 de luni reprezintă durata de execuţie.
Prin acest proiect vor fi dotate 17 cabinete specifice şi 21 de spaţii din cadrul Ambulatoriului.
Totodată, va fi modernizată şi îmbunătăţită infrastructura de acces a persoanelor cu dizabilităţi şi vor fi achiziţionate trei sute de echipamente şi alte dotări.
"Acest proiect reprezintă o prioritate pentru conducerea CJ Giurgiu. Sediul clădirii unde în prezent se desfăşoară Ambulatoriul se află într-o stare de degradare majoră, nu a mai fost renovat de foarte mulţi ani. Totodată, va fi executată dotarea şi extinderea clădirii cu o suprafaţă totală de 1.200 de metri pătraţi, cabinetele respective vor fi dotate cu echipamente şi aparatură conform legislaţiei în vigoare", a declarat marţi, pentru AGERPRES, coordonatorul Compartimentului de Programe şi Proiecte Europene din cadrul CJ Giurgiu, Elena Dumitraşcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News