Giurgeşti, Vultureşti. Cadavrul unei femei, găsit pe marginea drumului
Cadavrul unei femei din comuna suceveană Vultureşti a fost găsit pe marginea unui drum din satul Giurgeşti.
Femeia era acoperită cu o pătură, cu pantalonii traşi în jos până la nivelul genunchilor, picioarele legate cu un cearşaf şi cu leziuni la nivelul capului şi al corpului.
Corpul femeii a fost descoperit marți, la ora 8,00, de un bărbat care a sesizat prin 112 că pe raza satului Giurgeşti este o femeie decedată în drum.
O patrulă de intervenţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 12 Preuteşti s-a deplasat în zonă şi a constatat că femeia moartă este Florina Dumitriu din satul Giurgeşti, comuna Vultureşti.
Potrivit anchetatorilor, cadavrul femeii a fost găsit la o distanţă de circa 10 - 15 metri de casa în care locuia împreună cu familia sa, formată din soţ şi trei copii minori.
O echipă complexă formată dintr-un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi lucrători de poliţie de la Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul femeii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a deschis un dosar pentru violenţă în familie raportat la infracţiunea de omor, relatează Agepres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News