'Decizia Curţii Constituţionale nu dă dreptul ministrului Justiţiei să revoce procurorii şefi după bunul său plac, aşa cum afirmă unii. La fel, argumentul că preşedintele este votat de milioane de persoane este complet irelevant în acest context, deoarece procurorii nu sunt nici subordonaţi şi nici sub autoritatea preşedintelui. Ceea ce spune azi Curtea Constituţională este că 'preşedintele României, în temeiul prevederilor art. 94 lit. c) din Constituţie, nu are o putere discreţionară proprie în cadrul procedurii de revocare, ci o putere de verificare a regularităţii acesteia. Rezultă că prerogativa preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. Astfel, preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul Justiţiei, a scris Gîrbovan pe Facebook.
Concluzii
În context, preşedintele UNJR spune că din aceasta rezultă câteva concluzii, şi anume faptul că propunerea de revocare nu poate fi făcută de ministrul Justiţiei discreţionar şi abuziv, ci doar 'în condiţiile legii', că preşedintele nu poate respinge cererea de revocare discreţionar, pe motive de oportunitate, dar şi că şeful statului nu are un rol 'decorativ' în procedura de revocare, în sensul de a lua doar act de propunerea venită de la ministrul Justiţiei, ci preşedintele are 'dreptul şi obligaţia' de a verifica dacă procedura este legală şi dacă motivele invocate de ministru se încadrează în condiţiile de revocare prevăzute 'în mod limitativ' de lege.
'În mod evident aşadar, refuzul preşedintelui Iohannis de revocare a procurorului şef DNA pe motive de oportunitate a fost unul făcut cu încălcarea limitelor sale constituţionale şi, din acest punct de vedere, decizia Curţii era previzibilă. Mai mult, preşedintele trebuia să fi emis un decret la finalul procedurii de revocare, lucru pe care nu l-a făcut, Constituţia prevăzând în mod expres că acesta îşi exercită atribuţiile prin decrete. (...) Va fi interesant de văzut dacă, după ce a refuzat deja revocarea pe motiv de oportunitate, preşedintele va mai avea dreptul să facă o nouă examinare a regularităţii şi legalităţii procedurii. Or, dimpotrivă, dacă prin obligaţia de emitere a 'decretului de revocare' Curtea a înţeles că preşedintele este în acest moment obligat să dispună revocarea, evaluarea sa fundamentată greşit pe oportunitate epuizându-i dreptul de a face o nouă analiză, de data aceasta pe legalitate. În mod cert, însă, preşedintele este obligat la emiterea unui decret la finalul procedurii de revocare, această obligaţie derivând, de altfel, din prevederile art. 100 alin. (1) din Constituţie', mai arată Gîrbovan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA