Gîrbovan: Este grav. La nivelul Guvernului se acceptă recomandări eronate
Dana Gîrbovan a vorbit despre recomandările eronate la nivelul Guvernului și al Ministerului Justiției.
Judecătorul Dana Gîrbovan a precizat, într-un interviu pentru Mediafax, că, la nivelul Guvernului și al Ministerului Justiției, sunt acceptate recomandări „vădit" eronate ale organismelor europene în privința SIIJ, ceea ce aduce consecințe negative asupra sistemului de justiție.
Declarațiile Danei Gîrbovan
Principalele declarații ale Danei Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR):
„Subordonarea ierarhică a SIIJ față de Procurorul General al PICCJ este evidentă și rezultă din lecturarea textelor legale precitate, unele menționate, însă în mod paradoxal ignorate, chiar în cuprinsul observațiilor formulate de Comisia Europeană".
„Problema cu rapoartele instituțiilor europene – GRECO, MCV, Comisia Europeană – nu este doar cu privire la falsele și nefondatele argumente aduse contra SIIJ, ci și cu modul vădit partizan, neprofesionist și subiectiv în care relatează situații de fapt din justiția din România și apoi le evaluează pentru a trage concluzii".
„Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a făcut obiectul unei campanii susținute de dezinformare, pe plan intern și extern, iar susținerea că SIIJ nu s-ar afla sub autoritatea Procurorului General a fost unul dintre falsele argumente folosite în această campanie", citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News