Giorgiana Hosu, fosta șefă a DIICOT, și-a cerut pensionarea
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Giorgiana Hosu
Giorgiana Hosu
Giorgiana Hosu, fosta șefă a DIICOT, și-a depus la CSM cerere de eliberare din funcție prin pensionare începand cu 1 iulie 2021. Secţia pentru procurori a CSM a decis ca Giorgiana Hosu să fie mutată la Parchetul General, după ce aceasta şi-a dat demisia din funcţia de şef al DIICOT, 

Secția de procurori din cadrul CSM urmează să analizeze solicitarea fosei șefe a DIICOT într-o ședință în această săptămână.

Giorgiana Hosu a fost la șefia DIICOT timp de șapte luni în 2020 (între 20 februarie și 24 septembrie), aceasta  demisionând imediat ce  soțul, fostul polițist Dan Hosu, a fost condamnat în prima instanță  de Tribunalul București la  3 ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității.  Dan Hosu a fost achitat pentru acuzațiile de corupție constând în trafic de influență și dare de mită. Decizia instanței a fost atacacă cu apel.

Președintele Klaus Iohannis a declarat atunci că, în cazul condamnării soțului șefei DIICOT, nu va aștepta ”să miște alții rotițele”. ”Dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări. Asta este, ca să zic așa, self-evident. Însă, în acest context, vreau să mai remarc ceva fiindcă și dumneavoastră și alții ați invocat acel aviz al CSM. Dacă are cineva curiozitatea să citească acel aviz, o să vă dați seama că avizul negativ nu s-a bazat pe acest lucru. Ba dimpotrivă, această posibilă incompatibilitate nici nu a fost menționată în aviz, nici nu a fost menționată ca și posibilă problemă. Și, totuși, dacă se ajunge la acest scenariu nu voi sta să aștept să miște alții rotițele”, preciza Klaus Iohannis, întrebat dacă va cere revocarea Giorgianei Hosu de la șefia DIICOT în cazul unei eventuale condamnări a soțului acesteia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel