Gina Pistol, mărturisire de ziua ei: Ce își dorește orice femeie
Weekend-ul acesta, pentru al doilea an consecutiv, Gina Pistol și-a serbat ziua de naștere în timpul filmãrilor pentru "Asia Express". De data aceasta, Gina a petrecut alãturi de vedete și de colegi în Mumbai, oraș ce face parte din traseul celui de-al doilea sezon "Asia Express", Drumul Elefantului.
Ca de obicei, programul de filmare a început dis-de-dimineață, iar frumoasa prezentatoare a show-ului și-a petrecut prima parte a zilei la peste 5,000 de kilometri de casă, într-un loc iconic din India, cea mai mare spălătorie în aer liber din lume. Și anul trecut, Gina și-a serbat ziua tot în "Asia Express", în Cambodgia, iar asta nu a împiedicat-o să își facă deja planuri pentru urmatoarea aniversare: "Îmi doresc deja sezonul trei. Unde? În India!", a spus aceasta cu zâmbetul pe buze spre surprinderea tuturor.
Chiar dacă ziua de filmare a fost încãrcată, seara, ajunsă la hotel, Gina Pistol a avut parte de o mare surpriză. Colegii din proiectul "Asia Express" i-au pregatit un tort aniversar imens, cu o urare specială și toți cei prezenți i-au cântat "La mulți ani": "De ziua mea îmi doresc să fiu fericită, îmi doresc ce își dorește orice femeie ca să se simtă împlinită.", a declarat aceasta.
Filmările pentru cel de-al doilea sezon Asia Express, cel mai dur reality show de aventură difuzat în România, au loc anul acesta în Sri Lanka și India. 9 perechi de vedete sunt hotărâte să străbată Drumul Elefantului pentru a ajunge la premiul de 30.000 de Euro și pentru a trăi experiența vieții lor. Fiecare pereche are la dispoziție un Euro pe zi și trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport. Condițiile și cultura celor două țări sunt o mare provocare pentru concurenți, diferențele față de viața lor din capitală fiind uriașe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News